Un program de pregătire ce îşi propune formarea de medici cu competenţă în domeniul medicinii de călătorie, dar şi creşterea numărului de consultaţii înaintea unor deplasări în străinătate va fi implementat în două centre medicale din Bucureşti şi Constanţa, informează Agerpres.
"Până nu de mult, medicina de voiaj se limita la profilaxia malariei şi vaccinarea contra febrei tifoide, febrei galbene şi a holerei, precum şi la câteva sfaturi privind diareea călătorului. În ultimii ani, cunoştinţele ştiinţifice în domeniu s-au dezvoltat considerabil şi mai multe specialităţi medicale au devenit implicate în prevenirea şi tratarea problemelor medicale care pot apare în călătoriile internaţionale. Bolile emergente şi reemergente cu care ne confruntăm în ultima perioadă sunt febrele hemoragice precum Ebola, febra Dengue, Zika, Chikungunya, iar extinderea arealului geografic al acestora impune o cunoaştere şi o implicare suplimentară a medicilor în prevenirea, diagnosticarea şi tratarea corectă a acestor afecţiuni", potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Conform proiectului de act normativ, programul de studii complementare în domeniul prevenirii patologiilor asociate călătoriilor internaţionale cuprinde elemente educaţionale necesare însuşirii abilităţii de a acorda consultaţia înainte de plecare în scopul prevenirii bolilor ce pot fi dobândite.
Structura şi conţinutul cursului sunt bazate pe datele publicate recent în tratate şi reviste de profil, iar centrele în care se va desfăşura sunt Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. dr. "Matei Balş" şi Universitatea Ovidius Constanţa.
Programul este destinat medicilor din specialităţi precum boli infecţioase, medicina de familie, medicina internă, pediatrie şi are o durată de patru săptămâni, pe parcursul a patru luni, totalizând un număr de 80 de ore.
Prelegerile vor fi susţinute de lectori din cele două centre universitare, cadre didactice cu experienţă, dar şi de medici care sunt deja implicaţi în activitatea specifică medicinii de călătorie - medici specializaţi în medicina aeronautică şi spaţială, vaccinologie, medicina tropicală, epidemiologie, sănătate publică.
Activitatea practică va include prezentarea de cazuri clinice teoretice, interactive, sub forma exerciţiilor, dar şi cazuri clinice ale pacienţilor internaţi în spitalele de boli infecţioase. Discuţiile în plen se vor referi la situaţii delicate privind consilierea înaintea călătoriei.
Examenul pentru obţinerea atestatului de studii complementare în medicina de călătorie va consta într-o probă scrisă. Pentru a fi declarat admis candidatul trebuie să obţină cel puţin 70% din punctajul acordat, potrivit proiectului.
Atestatul dobândit conferă medicului dreptul de a acorda consultaţii în domeniul medicinii de călătorie, cu obligativitatea actualizării cunoştinţelor prin cursuri organizate în centrele respective, mai prevede proiectul.
Proiectul a fost afişat pe site-ul MS marţi, 21 august 2018, iar timp de zece zile se pot face propuneri.