25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Măştile textile, interzise la şcoală pentru elevi şi studenţi
Măştile textile, interzise la şcoală pentru elevi şi studenţi

Măştile utilizate de către elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal, precum şi la nivelul universităţilor trebuie să fie de uz medical, purtarea măştilor textile nemaifiind permisă în noul an şcolar, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.
"Avem ca prioritate începerea şi menţinerea învăţământului faţă în faţă cât mai mult posibil şi atunci voi trece scurt în revistă principalele modificări faţă de ce s-a întâmplat anul trecut. În acest sens, se va opta pentru participare zilnică cu prezenţă fizică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie până când incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate se menţine sub 6 la mia de locuitori. Când incidenţa trece peste 6 la mia de locuitori, lucrăm acum cu două posibile scenarii, unul este trecerea în învăţământ online, integral sau sistem hibrid, cu învăţământ online pentru copiii care sunt nevaccinaţi, netrecuţi prin boală şi posibilitatea de a continua învăţământ faţă în faţă pentru copiii care sunt vaccinaţi, au trecut prin boală în ultimele 180 de zile", a spus Mihăilă, la o şedinţă, în sistem videoconferinţă cu prefecţii, având ca temă măsurile pentru începerea noului an şcolar, condusă de premierul Florin Cîţu.
Referitor la mijloacele de protecţie, ministrul Sănătăţii a spus că "se menţine obligativitatea purtării măştii în spaţiile închise".
"În spaţiile deschise masca nu este obligatorie, cu excepţia ceremoniei de deschidere a noului an şcolar, pentru că acolo anticipăm că vor avea loc aglomeraţii de persoane şi că nu se va putea menţine corespunzător distanţarea fizică. Activitatea sportivă se poate desfăşura preferabil în spaţii exterioare. Dacă condiţiile meteo nu permit, se poate desfăşura în interior până la incidenţă de 2 la mie fără mască de protecţie", a arătat Mihăilă.
Ioana Mihăilă a anunţat că, "suplimentar faţă de ceea ce a fost prevăzut în anul anterior, măştile utilizate de către elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal, precum şi la nivelul universităţilor şi facultăţile trebuie să fie măşti de uz medical".
"Deci nu se mai permite utilizarea măştilor textile. Avem în vedere această modificare şi aceste menţineri a mijloacelor de protecţie, deoarece cifrele privind incidenţa infecţiei şi severitatea infecţiei cu COVID 19 la copii sunt îngrijorătoare atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional. Ce vedem acum, în zilele acestea sunt rate destul de crescute de spitalizare pentru copii infectaţi cu COVID", a încheiat ministrul Sănătăţii. (sursa Agerpres)


Articole înrudite