Un condiment foarte popular în bucătăria românească, mărarul este utilizat din cele mai vechi timpuri ca un medicament cu multiple aplicaţii.
Mărarul (Anethum graveolens) este o plantă din anuală, din familia Apiaceae din care fac parte şi ţelina, morcovul, pătrunjelul, leuşteanul, feniculul, coriandrul, chimenul şi chimionul. Este unica specie din genul Anethum. Originar din regiunea mediteraneană şi sudul Rusiei, creşte sălbatic printre lanurile de porumb în Spania, Portugalia şi pe coasta Italiei. Este cultivat în Europa, America de Nord, America de Sud, Asia, Australia.
Mărarul este o plantă care rezistă la temperaturi scăzute, care se seamănă uşor, nu numai în grădini, dar şi în ghivece. Creşte până de la 80 la 150 cm cu tulpini subţiri şi tubulare alternative, fin divizat, având frunze delicate, de culoare verde, albastru, de 10-20 cm în lungime. Florile sunt de culoare albă până la galben, simple sau compuse, grupate în umbrele mici cu diametru între 2-9 cm. Seminţele, de culoare maro, sunt de 4-5 mm lungime şi 1 mm grosime, ovale, uşor curbate, cu o suprafaţă longitudinal striată cu nervuri proeminente.
Recoltarea frunzelor verzi poate începe când plantele au 10-12 cm înălţime. Seminţele se recoltează când sunt coapte, apoi sunt uscate într-un loc ferit de lumină, pentru ca substanţele lor chimice să rămână active. Ele sunt folosite la prepararea de infuzii, tablete, tincturi şi pulberi. De asemenea, din ele se extrage un ulei esenţial.
Mărarul conţine vitaminele: A, C şi grupul B (B1, B2, B5, B6, B9) şi minerale, precum: calciu, potasiu, sulf, fier, magneziu, fosfor, zinc şi sodiu, potrivit sursei USDA Nutrient Database. O linguriţă cu seminţe de mărar conţine mai mult calciu decât o cană de lapte.
Această plantă se poate consuma în întregime (frunzele, seminţele şi tulpina), preparatele pe bază de mărar fiind pulberea, tinctura, ceaiul, infuzia, vinul şi uleiul.
În gastronomie frunzele tinere au o utilizare largă, pentru aromatizarea diverselor preparate, precum supe, sosuri, salate, murături, borş, peşte, pe care le face mai digerabile şi le intensifică gustul. Seminţele sunt folosite la prepararea lichiorurilor şi a gemurilor.
Printre proprietăţile mărarului, se regăsesc şi cele: stomahice, digestive, carminativ, antispastic, diuretic, anti-inflamator şi calmant (inducerea unui somn liniştit). Bogat în potasiu, sodiu şi sulf, mărarul este un foarte bun diuretic. Ameliorează anxietatea şi epuizarea nervoasă, insomia, tulburările digestive şi ajută la întărirea unghiilor. Un consum constant al mărarului duce la reducerea colesterolului rău.
Frunzele şi seminţele mărarului au o cantitate însemnată de ulei volatil, bogat în anetol şi carvonă, între 40-60%, (un puternic antioxidant specific şi dafinului şi chimenului). Aceste componente conferă plantei cu un puternic efect anti-cancerigen şi un efect pozitiv asupra respiraţiei. Folosit în îngrijirea dentiţiei, curăţă în profunzime dinţii şi gingiile, reuşind să oprească proliferarea bacteriilor responsabile de infecţiile gingivale şi de formarea cariilor. De asemenea, mărarul este recomandat persoanelor care au sensibilitate dentară, mestecarea frunzelor de mărar putând calma durerile. Uleiul de mărar utilizat în combinaţii cu alte uleiuri, sau diluat cu apă, este un remediu intern pentru flatulenţă în cazul sugarilor.
Frunzele conţin cantităţi mici de estrogen, hormonul feminin care ajută la creşterea naturală a sânilor şi menţinerea mâinilor frumoase. Frunzele, care au eficienţă maximă atunci când sunt utilizate în stare proaspătă, se folosesc şi la prepararea de cataplasme şi comprese ce pot fi folosite pentru vindecarea infecţiilor.
Infuzia din seminţele de mărar este folosită pentru a opri sughiţul, durerile de cap, tusea la copii, stimulează lactaţia, ajută la eliminarea gazelor intestinale şi la diminuarea crampelelor şi are acţiune de antiseptic intestinal.
Sucul obţinut din frunze proaspete stimulează activitatea rinichilor, previne şi combate calculii, cistitele şi infecţiile renale.
Uleiul volatil conţinut de seminţe este antibacterian, ceea ce le recomandă în afecţiuni, precum aerofagie, astm (bronşic), tulburări nervoase, impotenţă, amenoree, anorexie, boli ale căilor urinare, boli de inimă, dureri menstruale, insomnie, balonări. Cercetările au demonstrat şi că uleiul esenţial are proprietăţi antibacteriene, inhibând creşterea bacteriilor intestinale, potrivit site-ului.
Uleiul masat pe piele poate opri senzaţia de greaţă, el, însă, este contraindicat în timpul sarcinii şi alăptării.
