26 APRILIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Jucătorii de Pokemon Go fac mai multă mişcare dar nu în mod susţinut
Jucătorii de Pokemon Go fac mai multă mişcare dar nu în mod susţinut

Celebrul joc Pokemon Go permite ameliorarea activităţii fizice la adulţii care îl practică, dar nu în mod susţinut, potrivit unui studiu, relatează AFP.
În ediţia sa de Crăciun care oferă un lot tradiţional de studii umoristice sau insolite, revista medicală britanică The British Medical Journal (BMJ) s-a aplecat asupra subiectului Pokemon Go, o aplicaţie foarte populară care are peste 20 de milioane de utilizatori activi în întreaga lume.
Principiul jocului constă în a prinde, cu un smartphone, creaturile virtuale ascunse în lumea reală pe care le vedem pe ecran datorită tehnologiei realităţii augmentate.
După ce au chestionat online 1.182 de persoane cu vârste între 18 şi 35 de ani în luna august, dintre care aproape jumătate erau la un nivel al jocului intermediar sau superior, cercetătorii americani au arătat că practicarea Pokemon Go se traducea printr-o creştere sensibilă a activităţii fizice.
În cursul primei săptămâni în care au jucat Pokemon Go, participanţii mergeau 11 minute suplimentare pe zi, respectiv aproape jumătate din timpul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în ceea ce priveşte activitatea fizică.
OMS recomandă efectuarea a cel puţin 150 de minute de activitate fizică moderată sau 75 de minute de activitate susţinută pe săptămână pentru a rămâne sănătoşi.
Însă în cazul jucătorilor de Pokemon Go implicaţi în studiu, activitatea fizică suplimentară a început să se diminueze începând cu a două săptămână, pentru a dispărea complet în a şasea.
Rezultatul studiului este identic pentru toate categoriile, indiferent de vârstă, sex, apartenenţă etnică sau greutate.
"Rezultatele noastre indică faptul că impactul Pokemon Go asupra sănătăţii este probabil moderat", susţin autorii, care nu exclud că impactul ar putea fi diferit în cazul copiilor, care nu au participat la studiu.
Concluziile cercetătorilor sunt totuşi unele optimiste, subliniind că dincolo de activitatea fizică, jocul poate avea un efect benefic asupra umorului şi a legăturilor sociale.


Articole înrudite