Femeile îşi pierd suflul mai repede ca bărbaţii atunci când fac efort fizic, iar acest lucru s-ar explica prin mărimea mai mică a plămânilor, potrivit cotidianului francez Le Figaro.
Uneori, este suficient doar ca un bărbat să urce o scară în compania unei femei pentru a observa că aceasta are tendinţa de a-şi pierde suflul mai repede ca însoţitorul său. Aceasta chiar dacă ambii sunt într-o stare bună de sănătate, au aceeaşi vârstă şi sunt de aceeaşi înălţime.
Un studiu realizat de cercetători ai Universităţii McGill din Quebec şi publicat în noiembrie în revista Experimental Physiology explică de ce, în timpul unui exerciţiu fizic, femeile sunt nevoite să depună mai multe eforturi pentru a respira.
Chiar şi atunci când o femeie este de aceeaşi talie cu un bărbat, ea va avea plămânii şi căile respiratorii mai mici decât ale lui. Prin urmare, femeile compensează cu un ritm respirator mai rapid. Pentru a înţelege mai bine acest mecanism, 50 de voluntari (25 de bărbaţi şi 25 de femei) au fost invitaţi de cercetători să pedaleze pe o bicicletă de apartament, reglată în aşa fel încât dificultatea exerciţiului să crească în timp. Cei testaţi trebuia, de asemenea, să noteze cât de intensă şi dezagreabilă este senzaţia lor de sufocare. În timpul exerciţiului, oamenii de ştiinţă monitorizau la rândul lor ritmul respirator al voluntarilor, volumul de aer inspirat şi expirat, precum şi stimularea nervoasă a muşchilor respiratorii, între care diafragma.
Acest test de efort le solicita participanţilor să meargă până la nivelul ultim al capacităţii lor respiratorii. Femeile ajungeau mai repede la un nivel crescut de ventilaţie, apropiat de maximul lor teoretic. În această situaţie, muşchii lor respiratorii erau solicitaţi mai mult de sistemul nervos decât cei ai bărbaţilor, mergând până la o senzaţie de respiraţie greoaie şi dificilă, dispnee.
Chiar dacă sunt interesante, aceste date „nu sunt neapărat adaptate pentru a descrie viaţa de zi cu zi”, comentează, pentru cotidianul Le Figaro, Bruno Sesboue, de la Societatea Franceză de Medicină şi Sport, practician la Spitalul Clemenceau. De fapt, voluntarii sunt împinşi să-şi atingă limitele, în timpul ce în viaţa de zi cu zi ei „se plasează de cele mai multe ori sub aceste valori”. „Alergând la un maraton, se ajunge la cel mult 80% din ventilaţia maximă”, precizează Sesboue.
La rândul său, Dennis Jensen, director al Laboratorului de exerciţii clinice şi de psihologie respiratorie la Universitatea McGrill, coautor al studiului, este de părere că aceste rezultate vor oferi posibilitatea de a înţelege mai bine „de ce femeile care suferă de emfizem pulmonar sau de insuficienţă cardiacă au simptome respiratorii mai pronunţate ca bărbaţii”. O pistă posibilă spre găsirea mijloacelor de tratament centrate pe gradul de resimţire a efortului.
