22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Depresia nu creşte riscul de a dezvolta cancer
Depresia nu creşte riscul de a dezvolta cancer

Studii realizate pe un eşantion de peste 14.000 de persoane, timp de 15 ani, au ajuns la concluzia că este imposibil de stabilit o legătură între depresie şi cancer, informează cotidianul francez Le Figaro.
Oamenii afirmă uneori şi gândesc adeseori că o stare depresivă creşte riscul de a dezvolta cancer. „Aceasta este o părere extrem de veche şi înrădăcinată. Ea se regăseşte chiar în scrierile socratice”, subliniază Cedric Lemogne, profesor de psihiatrie şi cercetător în cadrul Inserm. Numai că, după cum a relevat noul studiu, „această idee este una falsă”, subliniază Lemogne.
Pentru a verifica respectivul dicton popular, omul de ştiinţă francez, ale cărui studii pe marginea subiectului au fost publicate în revista The American Journal of Epidemiology, a cercetat mai întâi toate lucrările cele mai serioase cu privire la această teză. Niciuna dintre ele nu a reuşit vreodată să confirme sau să infirme vreo legătură de cauză şi efect între depresie şi cancer.

În aceste condiţii, Lemogne şi-a aţintit atenţia spre marea comunitate Gazel (foştii angajaţi ai EDF-GDF), creată în 1989 de o echipă din Villejuif şi care numără puţin peste 14.200 de participanţi. Acest grup oferă în acelaşi timp date valide despre apariţia cancerului, dar şi despre depresii inventariate. „Interesul pentru acest gen de grup este determinat de faptul că permite înmagazinarea de date cu o evoluţie extrem de satisfăcătoare”, continuă omul de ştiinţă.
Primele evidenţe ale depresiilor au fost efectuate, în cadrul grupului, în 1993, apoi reînnoite la fiecare trei ani, timp de 15 ani. Întreruperile în activitatea profesională din raţiuni de depresie au fost luate de asemenea în considerare. „Începând din acest moment, s-a monitorizat dacă persoanele depresive aveau risc mai mare ca alte persoane de a dezvolta cancer”, explică Cedric Lemonge. S-a constatat că nu există nicio asociere semnificativă între stările de depresie şi cele cinci tipuri de cancer luate în considerare: de prostată, mamar, de colon, limfom şi leucemie.
În schimb, această concluzie nu exclude faptul că persoanele care sunt anunţate că au dezvoltat cancer să sufere simptome depresive. „Depresia afectează una dintre patru persoane bolnave de cancer, ceea ce este mult”, subliniază Cédric Lemogne. „De multe ori, anturajul persoanelor bolnave de cancer le spune că trebuie să lupte, ca şi cum ar fi anormal sau periculos ca ele să se simtă abătute”, în condiţiile în care este important mai ales ca ele să-şi urmeze tratamentul pentru cancer şi pentru depresie, insistă medicul.

Chiar dacă starea de depresie nu influenţează dezvoltarea cancerului, aceasta nu înseamnă că o problemă psihosomatică nu poate influenţa starea de sănătate a unei persoane: „S-a demonstrat deja că stresul la locul de muncă poate provoca infarcturi de miocard”. Totuşi, acest lucru nu presupune aceleaşi mecanisme.
Sprijinul din partea celor apropiaţi este, în schimb, primordial pentru persoanele bolnave de cancer, după cum aminteşte un studiu american publicat săptămâna trecută. Acesta a demonstrat că mariajul creşte în mod substanţial şansele de vindecare pentru persoanele bolnave de cancer.
Nu este deloc sigur că studiile efectuate de Inserm vor duce la o schimbare radicală a mentalităţilor. Fără îndoială, va trebui să treacă mult timp ca să dispară ideea privind legătura între depresie şi cancer, în condiţiile în care numărul de cazuri de cancer în sânul populaţiei franceze este în creştere şi se încearcă astfel explicarea inexplicabilului, conchide Le Figaro.


Articole înrudite