Cel mai mare aport de minerale şi vitamine îl putem lua din ce ne oferă toamna, legume şi fructe coapte în mod natural. Avem ocazia să ne creştem imunitatea organismului prin consumul roadelor de toamnă, care ne vor ajuta să înfruntăm mai uşor sezonul rece, care aduce cu el viroze respiratorii şi răceli, de care sigur nu vrem să avem parte.
„Vitamina C o putem lua din tot ce se găseşte în piaţă, mai ales acum, vitamina C care este un puternic protector al organismului şi cu acţiuni antioxidante. Tot ce este verde şi colorat este bogat în substanţe benefice corpului”, spune farmacista Elena Răceanu.
Strugurii sunt recomandaţi în alimentaţie cu precădere acum, când este sezonul lor, pentru că sunt bogaţi în vitamina C şi mangan, antioxidanţi naturali. De asemenea, strugurii conţin şi alte tipuri de antioxidanţi, precum caroten, betacaroten sau resveratrol. Seminţele şi coaja strugurilor conţine cele mai mari cantităţi de antioxidanţi.
„Toamna este perfectă pentru o cură de struguri”, spune medicul de familie Liliana Pavel.
La fel de eficiente pentru întărirea organismului sunt şi produsele apicole.
„Începând cu mierea, toate produsele apicole sunt tot ce e mai bun şi mai benefic din flori, nectarul cules de albine transformat în miere este o întreagă farmacie”, spune farmacista Elena Răceanu.
Detoxifierea ajută la prevenirea cancerului
Două cure de detoxifiere făcute anual, de preferat primăvara şi toamna, pot feri organismul de oboseală, oferă organismului, şi în special tractului digestiv, un timp de răgaz să-şi revină după excesele făcute în timpul verii sau pe tot parcursul iernii. Cancerul acţionează acolo unde sistemul imunitar este slăbit şi nu poate oferi corpului o barieră împotriva agenţilor dăunători, de aceea medicii recomandă cure de detoxifiere prin care organismul este revigorat. Pentru persoanele care nu sunt dispuse să ţină o cură de curăţare a corpului se recomandă un consum redus de carne şi preparate din carne în favoarea ingerării unei cantităţi mai mari de fructe, legume şi nuci. Carnea, de orice fel, aliment greu digerabil, îngreunează oxigenarea celulelor şi distruge flora intestinală atât de importantă pentru procesul de digestiv, de aceea este bine ca mesele să fie mai bogate în legume şi peşte.
„Pe lângă o alimentaţie corectă trebuie avut grijă şi la starea psihică, trebuie să reducem stresul cât de mult putem. La fel de importantă este şi relaţia cu mediul”, susţine doctorul Liliana Pavel.
Plan de detoxifiereşi alimente recomandate
Cea mai bună alimentaţie este cea naturală, autohtonă şi de sezon. Legumele şi fructele din import vor fi folosite din plin la iarnă, aşa că ar fi bine să profităm de tot ce avem acum pe tarabe venit din grădinile ţăranilor români.
„Detoxifiere nu înseamnă excluderea totală a proteinei animale dar e bine să fie înlocuite proteinele care se digeră şi se metabolizează mai greu în lanţuri de aminoacizi cu carne de peşte”, spune medicul de familie Liliana Pavel. Cura de detoxifere ar trebui ţinută cel puţin două săptămâni şi este de preferat să ajungă până la o lună de zile. Mesele trebuie luate, dacă se poate, la ore fixe şi trebuie să conţină cât mai multe legume în stare naturală, adică sub formă de salate. Spre exemplu: peşte la grătar cu salată verde sau cu salată de rădăcinoase ori legume la cuptor. Se recomandă în special legumele verzi, care sunt bogate în antioxidanţi şi ajută cel mai mult la curăţarea organismului.
“Detoxifierea se face şi numai cu sucuri din legume şi fructe timp de câteva zile, însă este mai dificil pentru că pot apărea stări de balonare sau crampe la persoanele care au un tract digestiv sensibil”, ne mai informează medicul Liliana Pavel.
Dulciurile, cel mai puternic drog
Pe parcursul curei de detoxifiere sunt interzise dulciurile de orice fel. Dulciurile nu conţin nimic benefic pentru organism, ba dimpotrivă, cresc ţesutul adipos, absorb apa din organism, afectează flora intestinală, îngreunând digestia şi conducând la constipaţie. Pofta de dulce este greu de stăpânit, de aceea este recomandat ca atunci când organismal cere dulce să îi dăm o linguriţă de miere sau un pumn cu stafide. Dulciurile oferă o doză de energie pentru scurt timp şi duc la obezitate, îmbătrânire prematură şi dezechlibru energetic.