26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cercetătorii au reuşit să producă piele umană in-vitro
Cercetătorii au reuşit să producă piele umană in-vitro

O bucată de piele de mărimea unei unghii poate fi printată în mai puţin de un minut, au anunţat cercetători din Singapore - un pas către testarea non-animală a cosmeticelor şi a altor produse, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Realizată din celule ale pielii de la donatori şi colagen, pielea in-vitro are aceleaşi proprietăţi chimice şi biologice ca pielea umană, a declarat John Koh, şef de laborator la DeNova Sciences, care colaborează cu Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore, în legătură cu acest produs.
"Putem vedea că industria se îndreaptă către testarea non-animală", a precizat John Koh.
"Deci, dorim cu adevărat să oferim o soluţie pentru testarea pe piele fără a folosi piele animală sau umană", a mai spus el.
Echipa a accelerat procesul de fabricaţie folosind o maşină de imprimat pentru a produce straturi modelate cu precizie care imită pielea umană. Fiecare bucată minusculă de piele este printată în mai puţin de un minut, reprezentând calitatea distinctivă a acestui proiect.
Amestecul este apoi incubat timp de aproximativ două săptămâni, timp în care celulele pielii se înmulţesc şi devin opace, transformându-se într-o membrană albicioasă.
Pielea poate fi folosită pentru a testa toxicitatea unei substanţe şi calităţile penetrative ale ingredientelor active din produse, precum cele cosmetice.
Echipa de cercetători se concentrează în prezent pe dezvoltarea unei pieli care include celule pigmentare asiatice pentru a testa efectele de albire ale produselor cosmetice şi de îngrijire a pielii.


Articole înrudite