27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cât durează sarcina la om?
Cât durează sarcina la om?
Contrar convingerilor majorităţii oamenilor, durata sarcinii la specia umană este foarte variabilă, iar aceste variaţii pot fi neaşteptat de mari - până la 5 săptămâni, după cum arată un studiu recent. În studiul publicat în Human Reproduction, cercetătorii prezintă o concluzie surpinzătoare pentru mulţi: ideea că perioada de gestaţie la om ar fi de 9 luni, cu o variaţie de doar câteva zile, cum se crede îndeobşte, este eronată. În realitate, durata sarcinii poate varia, în mod natural, cu până la 5 săptămâni.
În mod obişnuit, data naşterii se calculează pe baza datei la care a început ultima menstruaţie, adăugându-se la această dată 280 de zile. Totuşi, doar 4% dintre femei nasc după 280 de zile de la data ultimei menstruaţii şi numai 70% nasc în următoarele 10 zile, chiar şi atunci când data naşterii este estimată mai precis, cu ajutorul ecografiei.
Acum, pentru prima dată, o echipă de specialişti americani, din cadrul National Institute of Environmental Health Sciences, a putut stabili momentul precis în care o femeie ovulează şi momentul în care ovulul fertilizat se implantează în uter, în cazul unei sarcini survenite natural, şi au urmărit sarcina până la momentul naşterii. În acest mod, au putut stabili duratele precise a 125 de sarcini.
Iată câteva dintre concluziile lor:
n durata medie a intervalului dintre ovulaţie şi naştere a fost de 268 de zile (38 de săptămâni şi 2 zile).
n totuşi, după excluderea a 6 sarcini care s-au finalizat cu naşteri premature, au constatat că lungimea perioadelor de sarcină varia cu până la 37 de zile.
n femeile mai în vârstă tind să nască mai târziu, fiecare an în plus corespunzând, în medie, unei zile în plus de durată a sarcinii.
n femeile care au avut ele însele o greutate mai mare când s-au născut tind să aibă sarcini cu durată mai lungă
n durata sarcinilor la una şi aceeaşi femeie tinde să fie constantă.
Până acum, deşi se cunoştea faptul că sarcina poate varia ca durată, variaţiile erau atribuite, în cea mai mare parte, erorilor de estimare a vârstei sarcinii. Însă cercetătorii americani afirmă că au măsurat foarte precis durata sarcinii, de la ovulaţie până la naştere, şi totuşi au găsit că există variaţii foarte mari, de peste 5 săptămâni - un rezultat atât de surprinzător, încât cercetătorii s-au declarat ei înşişi fascinaţi de descoperire.
Posibilitatea ca durata sarcinii să varieze în mod natural a fost puţin studiată, deoarece până acum era imposibil să fie diferenţiate erorile de calcul de variabilitatea naturală, de vreme ce nu se putea măsura absolut precis vârsta embrionului.
Cercetătorii americani au reuşit să urmărească precis evoluţia sarcinii analizând nivelul a trei hormoni din mostre de urină provenite de la femei gravide care luaseră parte anterior la un alt studiu, North Carolina Early Pregnancy Study, care a avut loc între anii 1982-1985. Folosind datele din acest studiu, referitoare la nivelul de hormoni din urină, cercetătorii au putut identifica momentul în care fiecare femeie a rămas gravidă. Cei 3 hormoni analizaţi - hCG (gonadotropina corionică umană), estron-3-glucoronida şi pregnanediol-3-glucoronida - prezintă variaţii specifice ale concentraţiei lor în urină, care pot indica momentul în care organismul femeiii intră în starea de graviditate.
În 2010, cercetătorii au contactat femeile care participaseră la studiul din anii 1980 şi le-au cerut detalii despre modul în care decursese naşterea. Au exclus cazurile în care fusese vorba despre naşteri provocate sau despre operaţii cezariene programate (care afectează durata naturală a sarcinii), ca şi pe cele în care femeile fuseseră expuse la dietilstilbestrol - un compus chimic care afectează sistemul endocrin şi scurtează durata sarcinii. În acest mod, au calculat durata naturală a 125 de sarcini.
Deşi cercetătorii afirmă că este prea devreme pentru a face recomandări clinice pe baza acestor rezultate, fiind necesare şi alte studii în domeniu, ei consideră totuşi că trebuie reţinut faptul că durata sarcinii la om prezintă o variabilitate mult mai mare decât se credea, iar medicii ar trebui să aibă în vedere şi acest lucru atunci când decid dacă să intervină sau nu în desfăşurarea unei sarcini.

Articole înrudite