26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cadrele medicale care deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum şi societăţile medicale din aceste zone pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), informează Ministerul Sănătăţii.
Suma pusă la dispoziţie prin acest program este de 134.668.992 euro iar la începutul săptămânii s-a deschis linia de finanţare din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală.
Conform programului, medicii, dar şi societăţile comerciale din mediul rural pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în alte domenii (dispozitive medicale).
Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfăşoară până la 28 septembrie.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este Autoritatea de Management a acestui program şi aparţine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Informaţii detaliate, inclusiv Ghidul Solicitantului, pot fi obţinute pe pagina Programului Naţional de Dezvoltare Rurală www.apdrp.ro.

Articole înrudite