Alcoolicii au ”oase slabe” - această corelaţie era cunoscută de multă vreme, dar mecanismul ei nu fusese înţeles de oamenii de ştiinţă. Acum, cercetătorii au clarificat fenomenul la nivel celular. Medicii observaseră de mult timp că persoanele care abuzează de alcool sunt mai predispuse să sufere fracturi, iar vindecarea oaselor lor are loc mai încet în comparaţie cu persoanele care nu beau alcool. Totuşi, nu se ştia de ce se întâmplă aşa. Medicii au elaborat, de-a lungul timpului, diferite explicaţii, precum starea de malnutriţie, frecvent întâlnită la alcoolici, sau interacţiuni între alcool şi anumiţi hormoni.
Recent, o echipă de cercetători de la Loyola University Medical Center, SUA, a studiat mai aprofundat fenomenul, lămurind modul în care alcoolul încetineşte vindecarea oaselor la nivel celular şi molecular. Acest efect este prezent atât la cei care beau zilnic, cât şi la cei care consumă ocazional cantităţi mari de alcool.
Problema poate fi deosebit de gravă în cazul adolescenţilor şi al adulţilor tineri, deoarece în aceste etape corpul stochează calciu în oase, ceea ce influenţează sănătatea oaselor pe termen lung.
Alcoolul este periculos din două puncte de vedere, explică dr. Roman Natoli, chirurg ortoped : pe de o parte, multe fracturi sunt asociate cu consumul de alcool, datorându-se accidentelor de maşină, căderilor, împuşcăturilor şi altor evenimente negative favorizate de consumul de alcool. Pe de altă parte, alcoolul influenţează negativ şi procesul de vindecare a oaselor.
Totuşi, relaţia dintre alcool şi sănătatea oaselor este complexă: un studiu publicat în 2012 în jurnalul Menopause arăta că un consum de maximum o băutură pe zi reduce pierderea de masă osoasă la femeile de peste 50 de ani, iar un alt studiu (American Journal of Medicine, 2008) indica faptul că persoanele care consumă o jumătate până la o porţie de alcool pe zi au un risc mai mic de a suferi fracturi de şold, comparativ atât cu abstinenţii, cât şi cu alcoolicii. Pentru a înţelege mai bine această relaţie complicată, dr. Natoli şi colegii săi au realizat un studiu pe şoareci de laborator, împărţiţi în două grupuri. Unui grup i s-a administrat alcool într-o cantitate ce echivala cu triplul nivelului legal permis de legislaţia rutieră din SUA, iar celuilalt grup (grupul de control) nu i s-a dat alcool. Cercetătorii au constatat diferenţe semnficative între grupul de control şi grupul expus la alcool, în ceea ce priveşte ţesutul osos dur care se formează la locul unei fracturi - aşa-numitul calus. La şoarecii expuşi la alcool, calusul era mai slab mineralizat, ceea ce arăta că se forma mai puţină masă osoasă; în plus, osul format nu era atât de puternic ca la şoarecii din grupul de control.
De asemenea, şoarecii expuşi la alcool prezentau semne de stres oxidativ, un proces prin care sunt produse substanţe numite radicali liberi, foarte reactive din punct de vedere chimic şi care, dacă se află la locul nepotrivit, într-un moment nepotrivit, pot afecta negativ funcţionarea celulelor. Mai mult decât atât: şoarecii expuşi la alcool aveau niveluri considerabil mai mici dintr-o proteină numită osteopontină. Osteopontina şi o altă proteină, numită SDF-1, sunt implicate în atragerea celulelor stem la locul leziunii, celule care se matureazăa apoi, transformându-se în celule osoase.
Natoli plănuieşte să injecteze şoarecilor un antioxidant numit NAc, care combate stresul oxidativ, pentru a vedea dacă acesta accelerează procesul de vindecare în cazul şoarecilor expuşi la alcool.
Deşi un astfel de tratament ar putea, eventual, să fie de folos consumatorilor de alcool care suferă fracturi, dr. Natoli afirmă că lucrul cel mai înţelept în cazul unei fracturi ar fi renunţarea la consumul mare de alcool timp de câteva luni, timp în care osul se poate vindeca în mod corespunzător.
