Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a selectat ca temă a celei de a 24-a Zile Mondiale fără Tutun „Interferenţa industriei tutunului”. Celebrarea va avea loc sub sloganul „Stop interferenţei industriei tutunului!” şi are ca scop informarea grupurilor ţintă cu privire la încercările industriei tutunului din ce în ce în ce mai agresive de a submina măsurile pentru implementarea Convenţiei-cadru a OMS privind controlul tutunului (CCCT OMS) şi, contracararea acestor încercări din cauza pericolului grav pe care îl reprezintă pentru sănătatea publică. Conform datelor furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, acum fumează circa 1,3 miliarde de locuitori din populaţia de 7 miliarde a globului, adică în medie 18,6%, iar în Europa 29%. Se estimează că aproape 80% dintre fumători trăiesc în ţări cu venituri mici şi medii. La nivel global, consumul produselor din tutun este în creştere, deşi se înregistrează anumite scăderi în unele ţări cu venituri relativ ridicate. Tutunul produce în prezent aproximativ 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori şi foşti utilizatori, iar mai mult de 600.000 sunt nefumători expuşi fumatului pasiv (dintre care 28% erau copii în 2004), astfel că fără aplicarea unor măsuri urgente, numărul deceselor ar putea creşte anual la peste opt milioane până în 2030.
Un raport recent OMS bazat pe analiza statisticilor de mortalitate din 2004 sugerează că circa 12% din totalul deceselor pot fi atribuite fumatului, procentul fiind în general mai mare pentru bărbaţi decât pentru femei. Dintre regiunile OMS, regiunile cu valorile cele mai mari ale ratelor de mortalitate datorată fumatului sunt regiunile Euro şi Americile, cu 16%.
La nivel global, proporţia deceselor atribuite fumatului dintre decesele prin boli cardiovasculare este mai mare în rândul adulţilor tineri; astfel, la grupa de vârstă 30 - 44 ani, 38% dintre decesele prin boală cardiacă ischemică, dar şi 71% din decesele de cancer pulmonar şi 42% din totalul bolilor cronice pulmonare obstructive au fost atribuite consumului de tutun.
În ţara noastră 15% dintre decese sunt cauzate de tutun
În România 2004, 15% dintre toate decesele, 20% prin boli transmisibile şi 16% prin netransmisibile (NCD), erau cauzate de fumat. În categoria NCD, fumatului îi erau atribuibile 13% din toate decesele prin boli cardiovasculare, 28% - cancere şi 51% - boli respiratorii.
Recentul studiu privind situaţia fumatului la adulţi la nivel global (Global Adult Tobacco Survey – GATS), pentru România în 2011, indică o prevalenţă a fumatului de 26,7% (4,85 milioane) şi din 37,4% la bărbaţi faţă de 16,7% la femei, ceea ce relevă un anumit progres faţă de prevalenţa de 30% înregistrată în 2007.
FCTC reprezintă primul tratat negociat sub auspiciile OMS, cu scopul de a controla la nivel global epidemia de tutun. Aplicarea acestui tratat, ratificat prin acte normative legale pentru 174 de state şi organizaţii de integrare economică (între care UE), întâmpină opoziţie şi bariere din partea industriei tutunului ce încearcă deschis să dilueze măsurile şi să amâne termenele de implementare a prevederilor legale privind FCTC la nivel naţional, iar mascat recurge la o diversitate de tactici de susţinere a consumului de tutun şi de discreditare a evidenţelor ştiinţifice, instituţiilor şi persoanelor angajate în politicile anti-fumat.
Guvernele, ministerele sănătăţii, alte agenţii, structurile administrative deconcentrate, precum şi societatea civilă trebuie să menţină o stare continuă de vigilenţă faţă de aceste atacuri la adresa sănătăţii publice.
Raportul GATS România 2011 menţionează, dincolo de progrese, etapele încă necesare pentru aplicarea FCTC în domeniile protejării persoanelor de fumul de tutun şi al interdicţiilor privind publicitatea, promovarea şi de sponsorizarea tutunului.