În jurul orei 11:50, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost anunţat un eveniment rutier pe drumul ce duce către bac Smârdan, unde un autocamion s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar şoferul acestuia a rămas încarcerat. Către locul indicat au fost trimise două echipaje cu 8 subofiţeri, o autospecială de stingere şi modul de descarcerare şi o autospecială SMURD. Ajunşi la faţa locului, salvatorii au extras persoana încarcerată şi au predat-o echipajului SMURD pentru îngrijiri medicale.