Un adolescent de 16 ani a fost adus marţi cu elicopterul SMURD la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi, după ce a fost lovit de tren în apropierea gării din Vatra Dornei şi i-a fost amputat un picior, notează stirileprotv.ro.
Potrivit unor martori, citaţi de News.ro, tânărul nu ar fi fost atent, având căşti pe urechi în momentul în care fost surprins de tren.
Accidentul s-a produs în apropierea gării din localitatea suceveană Vatra Dornei.
Copilul a fost dus cu ambulanţa la spitalul din Vatra Dornei, unde a fost stabilizat. Totodată, medicii au precizat că i-a fost recuperată şi partea de picior amputată de tren, care a fost plasată într-un recipient cu gheaţă, în vederea unei eventuale replantări.
Ulterior, adolescentul a fost transportat cu elicopterul SMURD la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi.
„Elicopterul SMURD a adus de la Vatra Dornei un copil de 16 ani, care a suferit un accident feroviar, cu amputaţie gambă. El se află în secţia de Chirurgie de la spitalul Sfânta Maria”, a declarat medicul coordonator UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.