04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Viceprimarul social-democrat al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, a anunţat în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri că în cursul acestui an nu vor mai fi aplicate restricţiile privind iluminatul stradal impuse la sfârşitul anului trecut. Reamintim că atunci când a fost pusă în practică această măsură, viceprimarul Ciumacenco a declarat că Executivul Boc ar fi dat un act normativ care prevedea reducerea cu 20% a cheltuielilor cu iluminatul public, fără însă să poată preciza care este paragraful legislativ care impunea strict acest lucru.
”Din luna ianuarie s-a revenit la normal pe multe artere de circulaţie din Galaţi. Până acum s-a reconectat 15% din total deconectat, în primul rând în cazul instituţiilor publice. Dacă vremea va fi frumoasă, reconectarea va fi terminată până cel târziu la jumătatea lunii februarie. Economia realizată este de aproximativ 10-20%, datele exacte urmând a fi cunoscute odată cu primirea facturii de energie electrică”, a mai explicat vicele Ciumacenco. Acesta a mai precizat că operaţiunea de demontare a ornamentelor festive se apropie de final şi că deja au fost demontate în proporţie de 90%, urmând ca totul să fie încheiat la sfârşitul acestei săptămâni.

Articole înrudite