04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Stimate domnule primar şi stimate domnule viceprimar, toată familia noastră se ocupă cu vânzarea florilor, lucru pe care l-am făcut din tată-n fiu. Dintotdeauna am auzit că se doreşte să se facă comerţ civilizat, iar noi, cei care ne ocupăm cu vânzarea florilor, am făcut tot ce ni s-a cerut de către domnii primari, consilieri sau funcţionari ai primăriei, poliţiei, prefecturii etc. Întotdeauna ne-am dorit să avem condiţii mai bune atât pentru noi cât şi pentru florile pe care le vindeam.
În anul 2005 şi chiar în 2006, un grup mai mare de florari am fost în audienţă la domnul primar încercând să obţinem condiţii mai bune pentru vânzarea florilor iar domnul primar ne-a promis că o să rezolve şi problema noastră, spunând funcţionarilor ce participau la audienţă că de „floare şi carte trebuie să se împiedice cumpărătorul”. Mai mult, a dat atunci dispoziţie să se facă un model de chioşc din termopan ca să vindem florile în condiţii civilizate şi să nu ne mai vadă pe niciun florar cu cortul sau taraba. Mai mult ne-a sfătuit tot atunci să prelungim programul şi să ne punem curent şi instalaţii de aer condiţionat. Cu surprindere şi cu disperare, astăzi aflăm că ceea ce am „câştigat” în urmă cu 5 ani nu reprezintă un pas spre „condiţii civilizate de comerţ”, că 9 mp pe care avem licenţe pentru comercializare flori, în chioşcuri din termopan, nu creează un comerţ „civilizat”, aşa cum creează cei 3 mp ce ne-au fost aprobaţi de domnul viceprimar Ciumacenco.
Domnule viceprimar, vă rugăm să analizaţi solicitarea noastră de a ne încheia la toţi florarii contracte de închiriere pentru cei 9 mp suprafaţă ocupată de chioşcuri sau chiar 12 mp (9 mp +3 mp expunere afară), având în vedere că legea de urbanism modificată permite acest lucru. Suntem mai mult de 100 de persoane care trăim, muncim, locuim şi sperăm, la fel ca toţi cetăţenii acestui oraş, să avem ce pune pe masă la copiii noştri şi să trăim mai bine şi să putem vinde flori pentru a exista. Şi noi dorim un comerţ civilizat, domnule viceprimar, dar nu ne-aţi oferit alternative. De 20 de ani toţi politicienii au distrus totul în ţară, dar nici unul nu a pus nimic înapoi. Nu faceţi aceeaşi greşeală ca şi ei. Să ştiţi, domnule viceprimar, că noi nu am solicitat intrare în legalitate a chioşcurilor, deoarece le-am amplasat în baza licenţei şi cu acordul Primăriei. Noi am cerut ca toţi florarii să plătim chirie pe teren şi nu licenţă pentru ocupare temporară a domeniului public deoarece tariful pentru licenţă se plăteşte pe mp/ zi iar chiria se plăteşte pe mp/ lună.
Mai ştim, domnule viceprimar, că în alte oraşe ale ţării primarii au găsit soluţii la aceste solicitări şi că nu mai sunt neînţelegeri pe această temă, lucru pe care ni-l dorim şi îl aşteptăm de mai bine de 5 ani şi de la aleşii noştri. Am fost la Primărie de sute de ori pentru a ni se da acel contract, dar toată lumea ţipă la noi. Am fost la poliţie să cerem îngăduinţă şi înţelegere dar şi acolo am primit acelaşi lucru. Poliţia ne-a amendat în luna martie pentru că nu avem chioşcul deschis.
În încheiere, vă rugăm să reveniţi asupra hotărârii dumneavoastră de a ne demola chioşcurile şi să aveţi îngăduinţa de a ne asculta solicitările şi problemele noastre. Ne zbatem de 6 ani şi toţi florarii au contract, numai noi, nu.
Cu respect,
Caramalău Vasile şi Anişoara
(tel. 0747.551.679)


Articole înrudite