Cot la cot cu Liberia, Laos, Paraguay, Sierra Leone sau Indonezia, România este în topul statelor în care companii străine deţin suprafeţe mari de teren arabil, potrivit unui raport publicat de Grain, o organizaţie neguvernamentală ce sprijină activitatea micilor fermieri.
La nivel internaţional, cele mai multe terenuri agricole cumpărate de străini sunt în Africa sau America de Sud, dar investitorii nu au ocolit nici Australia, Europa de Est sau Asia de Sud-est, scrie ActMedia.
Străinii deţin peste 1% din suprafaţa arabilă a Africii, în 20 din cele 56 de ţări ale continentului. În Liberia, de exemplu, companiile străine controlează 67% din suprafaţa arabilă, ceea ce înseamnă peste 200.000 de hectare.
România este pe locul întâi în topul statelor europene în care străinii au cumpărat terenuri destinate agriculturii. Suprafaţa de teren arabil deţinută de către investitorii străini în România se ridică la peste 700.000 de hectare.
"Investitorii italieni deţin 24,29% din cele 700.000 de hectare, germanii - 15,48%, iar cei care provin din ţările arabe au 9,98 procente. Solicitarea de a cumpăra terenuri agricole este un fenomen care se accentuează tot mai mult", a afirmat, la sfârşitul anului trecut, într-o conferinţă de presă, Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Potrivit Forbes, topul investitorilor străini în terenul arabil românesc în funcţie de ţară de provenienţă continuă cu ungurii (8,17 la sută), spaniolii (6,22 la sută), austriecii (6,13 la sută), danezii (4,52 la sută), olandezii şi grecii (câte 2,4 la sută) şi turcii (0,78 la sută). 5,91 la sută din suprafaţa arabila românească deţinută de străini a fost achiziţionat prin sistemul off-shore de către investitori din Malta, San Marino, Luxemburg, Monaco şi Cipru.