04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Repartizarea elevilor înscrişi în clasa a IX-a în liceele pentru care au optat va avea loc astăzi, după ce datele candidaţilor transmise din judeţe şi din Bucureşti au fost verificate de Centrul Naţional de Admitere.
Repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a care au participat la prima etapă de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile acestora înscrise în fişa de opţiuni, va fi făcută până cel mai târziu azi, 12 iulie.
După încheierea primei etape a repartizării computerizate, centrul de admitere judeţean şi cel al Capitalei transmit fiecărei unităţi de învăţământ liceal de stat lista tuturor candidaţilor admişi, pe filiere, profiluri, specializări, domenii ale pregătirii de bază. Aceste liste vor fi afişate la sediile liceelor până cel mai târziu în 15 iulie.
Înscrierea elevilor în liceele în care au fost admişi va avea loc în perioada 15 - 25 iulie.
Algoritmul de repartizare în licee
1. Repartizarea se face ordonând candidaţii în ordinea descrescătoare a mediilor pe judeţul respectiv şi încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opţiunile exprimate de candidatul respectiv.
Ordonarea candidaţilor se face descrescător după mai multe criterii: media de admitere, media la evaluarea naţională, media generală de absolvire a claselor V-VIII, nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale, nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale şi nota obţinută la proba de limba maternă din
cadrul evaluării naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limba maternă în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.
Pentru candidaţii din seriile precedente anului 2010, evaluarea naţională se înlocuieşte cu tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a pentru elevii din seriile 2008 şi 2009, respectiv cu testele naţionale pentru elevii din seriile 2004-2007.
• media la evaluarea naţională se înlocuieşte cu media la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a (seria 2008 şi 2009), respectiv cu media obţinută la testele naţionale (seria 2004-2007)
• nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale se înlocuieşte cu media notelor la proba de limba şi literatura română din cadrul tezelor cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a (seria 2008 şi 2009), respectiv cu nota la proba de limba şi literatura română din cadrul testelor naţionale (seria 2004-2007)
• nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale se înlocuieşte cu media notelor la proba de matematică din cadrul tezelor cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a (seria 2008 şi 2009), respectiv cu nota la proba de matematică din cadrul testelor naţionale (seria 2004-2007)
• nota obţinută la proba de limba maternă din cadrul evaluării naţionale se înlocuieşte cu media notelor la proba de limba maternă din cadrul tezelor cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a (seria 2008 şi 2009), respectiv cu nota la proba de limba maternă din cadrul testelor naţionale (seria 2004-2007).
Media de admitere este egală cu (ABS + EN):2
EN=media obţinută la evaluarea naţională susţinută în clasa a VIII-a, (pentru absolvenţii de până în anul 2003 inclusiv media de la examenul de capacitate, pentru absolvenţii din perioada 2004-2007 media de la testele naţionale, pentru absolvenţii din 2008 şi 2009 media la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a);
ABS=media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
MA=media de admitere
2. Când se ajunge la un candidat, se caută în lista sa de opţiuni prima opţiune validă la care există locuri libere. Ordinea opţiunilor de pe fişă este, prin urmare, semnificativă, prima opţiune exprimată este luată în considerare înaintea celorlalte opţiuni.
Exemplu: se verifică prima opţiune a candidatului curent; în cazul în care opţiunea este validă şi mai există locuri la această opţiune, este considerat admis la această opţiune şi se trece la următorul candidat; altfel se verifică a doua opţiune de pe fişă etc. Observaţie: o opţiune este invalidă în cazul în care codul opţiunii alese de candidat nu există sau
opţiunea aleasă necesită o probă la limba maternă sau modernă şi candidatul nu a susţinut-o.
3. În cazul în care candidatul nu are loc la niciuna din opţiunile exprimate pe fişă, el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere şi va trebui să participe la o sesiune de admitere ulterioară organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune.
Situaţia poate apărea în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opţiuni, opţiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alţi candidaţi, care au medii mai mari. De aceea see recomandă completarea fişei cu un număr suficient de opţiuni.
Numărul total de locuri la licee este suficient pentru ca toţi candidaţii să fie repartizaţi, dacă îşi exprimă opţiuni suficiente şi realiste. De asemenea, nu poate exista situaţia în care un candidat să fie declarat nerepartizat iar la una dintre opţiunile exprimate de el să fi intrat un alt candidat cu medie mai mică decât el.


Articole înrudite