Un amplu studiu realizat de cercetătorii francezi confirmă efectul benefic al consumului de produse lactate în prevenirea diabetului de tip 2 şi a bolilor cardiovasculare, scrie site-ul passionsante.be. Rezultatele studiului, numit DESIR, pun capăt unei cercetări de zece ani, desfăşurate pe circa 5.000 de voluntari. Scopul lui a fost să determine în ce măsură consumul de produse lactate influenţează dezvoltarea şi/sau severitatea sindromului metabolic (sau sindromul de insulino-rezistenţă). Acesta se caracterizează printr-o serie de semne fiziologice şi constituie o bază majoră de risc pentru diabetul de tip 2 şi bolile cardiovasculare. El cuprinde îndeosebi obezitate abdominală, un nivel crescut al trigliceridelor, un colesterol „bun” prea scăzut, hipertensiune şi glicemie ridicată.
Studiul DESIR (Date epidemiologice asupra sindromului de insulino-rezistenţă) arată că produsele lactate au un efect benefic asupra tuturor parametrilor menţionaţi. Astfel, la cei care consumă zilnic de două ori câte 125 ml de produse lactate s-a constatat scăderea cu 12-15% a riscului de sindrom metabolic; în funcţie de cantităţile consumate, efectul poate fi chiar şi mai bun, fie în privinţa componentelor luate separat, fie în ansamblu.