Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Aceste trei întrebări dau bătăi de cap oamenilor încă de la începutul civilizaţiei umane. Pentru a obţine răspunsurile mult dorite, strămoşii noştri au apelat iniţial la autorităţile religioase, ceea ce a dus la apariţia unei diversităţi de mituri ale creaţiei şi a altor explicaţii metafizice pentru existenţa umană. În ultimele secole, teoriile religioase au început să fie înlocuite de cele ştiinţifice. Cu timpul, progresul ştiinţific a permis oamenilor să înţeleagă şi să influenţeze tot mai multe aspecte ale lumii înconjurătoare, oferind astfel răspunsuri tot mai detaliate la întrebările cheie ale omenirii. Pe măsură ce oamenii de ştiinţă descifrează tainele evoluţiei umane, descoperirile lor oferă tot mai multe indicii despre viitorul speciei noastre.
Cum putem afla cum va evolua omenirea? Studiindu-ne trecutul
Progresul ştiinţific şi tehnologic ne-a permis să înţelegem procesul evolutiv ce a făcut ca Homo sapiens sapiens, specia noastră, să domine astăzi planeta. Acelaşi progres i-a făcut pe mulţi cercetători, futurologi şi autori de romane ştiinţifico-fantastice să îşi imagineze diferite scenarii referitoare la viitorul omenirii.
Oameni de ştiinţă precum Ray Kurweil estimează că omenirea va fi martora unui eveniment extraordinar la jumătatea acestui secol – Singularitatea – când inteligenţa artificială va deveni mai dezvoltată decât cea umană, permiţând contopirea acestora şi aducând transformări de neimaginat. Alţii cred că ingineria genetică va permite oamenilor să efectueze modificări în genotipul uman, pentru a preveni diverse boli şi pentru a ne îmbunătăţi capacităţile. O altă variantă, menţionată mai ales în operele de ficţiune, este dezvoltarea unor abilităţi speciale cu ajutorul procesului de selecţie naturală.
Toate aceste scenarii prezintă însă obstacole semnificative, astfel că e greu de crezut că ele vor influenţa dezvoltarea speciei umane în viitorul apropiat. Ingineria genetică poate duce la modificări importante ale speciei umane, însă oamenii de ştiinţă sunt departe de a înţelege legăturile existente între genotipuri (planul genetic al unui organism) şi fenotipuri (organismele în sine şi însuşirile ce le caracterizează). Dezvoltarea unei inteligenţe artificiale care să atingă nivelul creierului nostru va necesita o înţelegere profundă a minţii umane, iar majoritatea oamenilor de ştiinţă nu cred că acest lucru va putea fi realizat în secolul în care trăim. Cea din urmă variantă, selecţia naturală, acţionează extraordinar de încet în comparaţie cu ritmul timpului, aşa cum este el perceput de om, astfel că este improbabil ca acest proces să producă modificări semnificative ale speciei umane pe termen mediu.
Acestea nu sunt, însă, singurele opţiuni prin care omenirea ar putea reuşi să-şi dezvolte capacităţile într-un mod revoluţionar în viitorul apropiat. Mark Changizi, un cercetător specializat în neurobiologie şi ştiinţe cognitive, afirmă că există o alternativă ce nu necesită niciun fel de „upgrade” tehnologic, fie că este vorba de modificări genetice sau de implanturi neuronale. Acest progres evolutiv poate fi facilitat de creierul uman, fără a fi necesară o intervenţie externă, graţie unui mecanism subapreciat: „reciclarea neuronală”. Numele de „reciclare neuronală” a fost conceput de Stanislas Dehaene, un profesor de la College de France specializat în neuroştiinţe cognitive, pentru a desemna capacitatea creierului de a recicla o serie de trăsături, folosindu-le în scopuri complet noi.
Changizi consideră că principalul motiv pentru care oamenii îşi imaginează că evoluţia creierului uman va fi asistată sau chiar dirijată de tehnologiile inovatoare este faptul că ei nu apreciază pe deplin creierul uman. Specialistul susţine că oamenii tind să subestimeze abilităţile pe care creierul uman le-a dezvoltat de-a lungul a sute de milioane de ani de evoluţie, motiv pentru care viziunile despre viitor atribuie o importanţă mai mare tehnologiilor avansate. „Creierul nu este doar «inteligent», ci mult mai sofisticat decât orice ar putea inventa oamenii în următoarele milenii”, afirmă Changizi.
Un exemplu oferit de cercetător constă în îndeplinirea de către creier a unei sarcini noi, pentru a cărei realizare eficientă nu l-a înzestrat evoluţia. Creierul uman nu este o „maşinărie de învăţat universală”, ci o structură compusă din numeroase instincte optimizate de-a lungul timpului pentru mediul în care creierul a evoluat. De aceea, pentru a valorifica la maximum creierul nu trebuie să modificăm instinctele optimizate. Soluţia nu constă în forţarea creierului să se adapteze la noua sarcină, ci în adaptarea sarcinii la mecanismele deja existente în creier.
Specialistul afirmă că „reciclarea neuronală” este unul din mecanismele prin care putem exploata aceste abilităţi extraordinare ale creierului, pentru a obţine o „evoluţie culturală”. „Cel mai bun motiv pentru a crede că următoarea etapă a omenirii va fi atinsă prin acest mecanism şi nu prin dezvoltarea tehnologică este faptul că acest lucru s-a petrecut deja”, afirmă Changizi.
Transformarea Omului 1.0 în Omul 2.0, secretul evoluţiei noastre viitoare
Changizi argumentează că „reciclarea neuronală” este unul din secretele evoluţiei umane, jucând un rol cheie în evoluţia de la „Omul 1.0”, strămoşul nostru, la „Omul 2.0”, versiunea actuală a omului.
Printre trăsăturile ce caracterizează „Omul 2.0” se numără scrisul, vorbitul şi muzica, elemente definitorii pentru specia noastră în ziua de astăzi. În cartea „Harnessed: How Language and Music Mimicked Nature and Transformed Ape to Man”, Mark Changizi argumentează că aceste elemente esenţiale ale Omului 2.0 nu au fost rezultatul selecţiei naturale, ci al „reciclării neuronale”.
Specialistul afirmă că aceasta este principala diferenţă dintre noi şi celelalte maimuţe antropoide – ea nu constă în creierul sau în genele noastre, ci în cultură. Cultura umană a făcut ca scrisul să fie adaptat la sistemul nostru vizual, iar vorbirea şi muzica la sistemul nostru auditiv, argumentează Changizi în „Harnessed”. „Evoluţia culturală” s-a datorat faptului că aceste elemente noi au fost modificate astfel încât să se asemene elementelor naturale din mediul în care s-au dezvoltat sistemele noastre senzoriale. Prin urmare, elementele de bază ale scrisului, vorbirii şi muzicii au fost structurate astfel încât să poată fi procesate de creierul de maimuţă antropoidă cu care era dotat omul 1.0.
Studiind peste 100 de tipuri de scrieri din istoria umană, Changizi a descoperit că acestea imită o serie de tipare ce caracterizează stimulii întâlniţi de om în natură. Prin reproducerea acestor tipare, noile elemente puteau folosi regiunile din creier adaptate la identificarea structurilor aferente stimulilor naturali – activând astfel procesul de „reciclare neuronală”. Studiind caracteristicile limbilor şi ale muzicii, Changizi a descoperit, de asemenea, că acestea folosesc o serie de „semnături” tipice stimulilor din natură pentru a activa procesul de „reciclare neuronală”.
Procesul ce i-a permis Omului 1.0 să devină Omul 2.0 a dus la o transformare radicală, subliniază Changizi: o maimuţă inteligentă a devenit un filozof tehnologizat ce domină planeta. Cultura a imitat structurile naturii, plantând cele trei elemente necesare Omului 2.0 în creierul Omului 1.0, care nu fusese conceput în acest scop. Din acest motiv, cercetătorul crede că acelaşi proces de „reciclare neuronală” va sta la baza pasului următor al speciei umane, cel care ne va transforma în Omul 3.0.
Changizi crede că evoluţia va continua să imite procesele naturii pentru a folosi capacitatea de „reciclare neuronală” a creierului în scopul dezvoltării civilizaţiei umane. Dacă prima transformare a avut loc fără ca oamenii să o conştientizeze, autorul cărţii „Harnessed” crede că este posibil ca următoarea să fie un proces dirijat de om.
Chiar dacă acest proces evolutiv nu pare la fel de spectaculos ca acelea create de autorii SF sau de oamenii de ştiinţă în căutarea inteligenţei artificiale, Changizi afirmă că „reciclarea neuronală” ar trebui să ne facă optimişti în legătură cu viitorul omenirii. Motivul? Pentru oamenii de ştiinţă este mult mai uşor să imite procesele naturii decât să reproducă mecanismele extraordinar de complicate ale creierului uman.
Autorul relatează că, în ultima vreme, actori din mai multe industrii depun eforturi pentru valorificarea proceselor creierului uman. Printre acestea se numără producătorii de filme, ce concep experienţe 3D pentru a exploata mecanismele vederii binoculare, producătorii de jocuri, ce încearcă să adapteze principiile jocurilor pentru realizarea diferitelor sarcini (concept cunoscut sub numele de „gamification”), sau cercetătorii japonezi ce dezvoltă roboţi cu chipuri expresive. Changizi recunoaşte că aceste iniţiative nu sunt nici pe departe revoluţionare precum scrisul, vorbitul şi muzica, însă subliniază că ele vor fi perfecţionate în timp. „Şi scrisul a fost folosit timp de secole bune doar de către autorităţile religioase şi guvernamentale, această tehnologie având un impact semnificativ asupra vieţilor oamenilor de rând abia de curând”, explică autorul.
Aşadar, secretul evoluţiei noastre viitoare face parte din corpul uman, nu este o tehnologie exterioară. Urmaşii noştri, oamenii 3.0, vor beneficia de îmbunătăţiri extraordinare, pe care nu le putem anticipa acum, însă acestea nu se vor datora vreunei modificări genetice sau inteligenţei artificiale, ci celui mai mare mister descoperit până acum: creierul uman.
