19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O tânără de 17 ani a îmbolnăvit de sifilis zeci de bărbaţi
O tânără de 17 ani a îmbolnăvit de sifilis zeci de bărbaţi
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a descoperit un focar de sifilis în judeţ. Boala a fost transmisă de o tânără care şi-a început viaţa sexuală la 16 ani şi până la numai 17 ani a reuşit să facă sex cu 30-40 de bărbaţi, dintre care doar cinci au fost identificaţi. După ce li s-au recoltat probe biologice, s-a constatat că toţi sunt infectaţi cu sifilis. Tânăra este din Lieşti, iar cei cinci contacţi infectaţi sunt din comunele Costache Negri, Griviţa, Cudalbi şi Lieşti. „Tânăra în cauză a fost internată cu ajutorul poliţiei la Spitalul de Boli Infecţioase pentru tratament. Din păcate, în acest caz nu am descoperit deocamdată decât cinci dintre cele 30-40 de persoane cu care tânăra a declarat la ancheta epidemiologică că ar fi întreţinut relaţii sexuale. Ancheta epidemiologică va continua pentru a se identifica pe cât posibil toţi contacţii. Cei cinci - este vorba de bărbaţi cu vârstele cuprinse între 18 şi 39 de ani - sunt sub tratament de specialitate”, a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea.
În afară de ancheta privind identificarea celorlalţi contacţi, se mai fac anchete epidemiologice şi la cei cinci deja identificaţi pentru a li se afla şi lor contacţii. Unii dintre ei au avut, cu siguranţă, şi alte relaţii sau chiar sunt căsătoriţi. De la toate persoanele vor fi recoltate probe biologice, urmând a se stabili dacă au fost şi ei infectaţi cu sifilis, astfel încât numărul celor care vor avea de suferit de pe urma tinerei cu mare apetit sexual poate fi extrem de mare.


Articole înrudite