Atunci când încerci să înţelegi multiplele conflicte care există în lume şi viteza alarmantă cu care evoluează, ar fi o greşeală să abordezi aceste aspecte în mod izolat. Doar o perspectivă “holistică” ne oferă o imagine a locului în care ne aflăm, şi, mai important, în ce direcţie ne îndreptăm.
Geopoliticile secolului 21 nu pot fi înţelese adoptând o viziune îngustă. Războiul civil din Siria, “primăvara arabă, distrugerea Libiei şi a Irakului, creşterea Chinei, Japonia infirmă, criza europeană, “scutul antirachetă” american din Polonia, programul nuclear al Iranului, “primăvara” viitoare a Americii Latine. Abordate la întâmplare, imaginea pe care o avem în faţă este a unui haos total. Abordate prin aplicarea modelului corect de interpretare, începem să vedem cum interacţionează, reacţionează şi se mişcă lucrurile, supuse forţelor extrem de puternice şi de dinamice, deşi majoritatea invizibile, care conduc în tăcere lumea de azi.
Nu ajunge doar să citim ziarele
Este bine să fii informat, şi totuşi, este inutil dacă nu poţi sintetiza acele informaţii în modele inteligibile corespunzătoare. Prea multe informaţii neprocesate vor epuiza complet creierul. Aşa că, este o idee bună să te îndepărtezi de toate titlurile zgomotoase, ştiri de ultimă oră, alarme teroriste şi crainici de ştiri impacientaţi.
Având în vedere consumul informaţional epuizant din ziua de azi, trebuie să unim punctele corect, în ciuda insistenţei mass-mediei globale care este focusată pe dezbinare. Până acum, majoritatea dintre noi am realizat că trăim pe o “planetă în stare de război”, şi nu un război cu vreo planetă extraterestră (fapt care ar face lucrurile să fie mai uşor de înţeles). În schimb, suntem o civilizaţie care poartă un război cu ea însăşi şi împotriva propriei existenţe.
Citind presa globală, ai putea crede că este un război între naţiuni suverane, dar este puţin mai complicat de atât. Acest război mondial este purtat de o elită globală extrem de puternică, ilegală, autoritară, dar minusculă din punct de vedere numeric, încorporată adânc în structurile de putere publice şi private din aproape toate ţările planetei, în special în SUA.
La fel ca o tumoare malignă, nu o putem îndepărta imediat, ci putem doar spera să o slăbim şi să îi oprim dezvoltarea înainte să intre în “metastază”, nimicind astfel întregul corp politic al omenirii. Ceea ce are nevoie lumea acum este un fel de “chimioterapie politică virtuală” subtilă pentru a elimina şi distruge tumoarea malignă care guvernează Pământul.
Rusia, vecinul de la Răsărit
În ultima vreme, Rusia a jucat un rol de “tampon”, “frână”, şi probabil urmează să se transforme într-un “perete” împotriva agresiunii puterii occidentale. Atunci când Rusia se comportă ca un “tampon”, lumea se simte frustrată aşa cum se vede şi în cazul Serbiei, Irakului, Afganistanului, Pakistanului, Libiei şi Palestinei. În toate aceste cazuri, Rusia a apărut ca un adversar, “înfruntând” SUA, Marea Britanie, UE şi Israelul prin cuvinte, dar în niciun caz prin fapte. Puterile occidentale întotdeauna au făcut cum au vrut, chiar şi în cadrul ONU.
În ultima perioadă, totuşi, Rusia se comportă tot mai mult ca o “frână” în ceea ce priveşte ambiţiile hegemonice occidentale, în special în Siria şi Iran. În noiembrie 2011 şi februarie 2012, Rusia şi-a exercitat dreptul de veto în cazul a două rezoluţii sponsorizate de ONU împotriva Siriei, care, dacă treceau, ar fi avut acelaşi efect devastator asupra Siriei, ca şi efectul pe care l-a avut anul trecut rezoluţia ONU din 1973 asupra Libiei.
De asemenea, Rusia a refuzat să susţină pseudo-rapoartele şi sancţiunile Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică (AIEA) împotriva Iranului în ceea ce priveşte programul său nuclear. În plus, Rusia a trimis forţe militare credibile de descurajare pentru a contracara militarizarea NATO a Golfului Persic şi a Mării Mediterane.
Întrebarea cheie este ce trebuie să se întâmple, ce ultraj trebuie să comită puterile occidentale, pentru ca Rusia să adopte poziţia unui “perete” solid, spunând puterilor Occidentale în termeni clari, “Până aici vă lăsăm să mergeţi; atât putem tolera!”. Când Rusia va face acest lucru, puterile occidentale vor da înapoi sau vor încerca să treacă prin “peretele” rusesc? Aceasta este întrebarea cheie, deoarece în acest punct se găseşte răspunsul dacă se va dezlănţui sau nu un al Treilea Război Mondial.
Ceea ce este mai important în ceea ce priveşte procesul de luare a deciziilor al Occidentului este că tot ceea ce se spune despre Rusia este valabil şi pentru China, pe care Marile Puteri o văd ca pe un inamic real pe termen lung, din cauza creşterii uriaşe din punct de vedere militar şi demografic, economic şi politic, şi a controlului geopolitic tot mai mare asupra Bazinului Pacific şi a Oceanului Indian.
China, „dragonul” oceanelor?
Fiind mari puteri aeriene şi navale, SUA şi Marea Britanie înţeleg foarte bine faptul că “inamicul” China are mult mai multe opţiuni de a controla marile oceane decât Rusia, care este practic o naţiune blocată de gheaţă. Dacă se mai adaugă la acest lucru şi faptul că deţine peste două trilioane de obligaţiuni de stat denominate în dolari americani, plus încă un trilion în euro, începem să înţelegem de ce China deţine cheia financiară care poate declanşa un colaps brusc al dolarului american.
Însă, China nu ar inunda niciodată pieţele internaţionale cu unul sau două trilioane în titluri de stat americane, deoarece acest lucru le-ar distruge valoarea şi, într-un proces bumerang, ar avea un impact negativ asupra propriei economii, iar rezervele Chinei s-ar evapora astfel. Însă, China, Imperiul de Zeci de Mii de Ani, are un proces de gândire diferit. China îşi aşteaptă rândul atunci când joacă şah cu Imperiul Adolescent American. China ar putea chiar juca o carte geopolitică, şi nu financiar-economică, sacrificându-şi toate rezervele în dolari, doar pentru a “schilodi” sistemul monetar gigantic american cu care se plăteşte o maşinărie militară uriaşă. O să facă China prima mişcare geopolitică pe scena financiară globală?
Cele cinci tipuri de război
În anii ’60, a fost scris un raport din partea Iron Mountain, în care autorii au mers atât de departe încât au studiat dacă ar putea fi imaginat un “înlocuitor” al războiului, însă, din păcate, aceştia au ajuns la concluzia că varianta războiului rămâne cea mai fezabilă din punct de vedere al eficacităţii. Însă, războiul ar putea avea caracteristici mai subtile şi neaşteptate cu “pretexte” şi justificări fabricate. Scenariile raportului includ:
- Un program uriaş de cercetare spaţială al cărui scop era practic imposibil de atins.
- Inventarea unui inamic nou, non-uman: de exemplu, o posibilă ameninţare a unei civilizaţii extraterestre.
- Crearea unei ameninţări pentru omenire: de exemplu, poluarea.
- Implementarea unor noi modalităţi de limitare a naşterilor: prin adăugarea medicamentelor în alimente sau surse de apă.
- Crearea unor inamici fictivi alternativi (Războiul Global împotriva Terorismului).
Aproape jumătate de secol mai târziu, unele “scenariile” acestui raport au fost deja implementate, ca de exemplu un program spaţial militar şi civil, iar altele se află în curs de desfăşurare sau de dezvoltare. Însă, cea de-a cincea recomandare, este adevărata piatră de temelie: “crearea unor inamici fictivi alternativi”, din care am văzut atât de mulţi în ultima vreme: Irak, Afganistan, Serbia, Libia, Venezuela, Cuba, Coreea de Nord, terorismul islamic şi acum Iran şi Siria.
Marea provocare cu care se confruntă omenirea este aceea că SUA apelează din ce în ce mai mult la un război sub acoperire, clandestin şi condus prin tehnologie.
Aşadar, există cinci tipuri de război folosite de Marile Puteri ale Lumii prin intermediul SUA, Marii Britanii şi NATO, fiecare dintre ele caracterizate printr-o complexitate strategică şi logistică extrem de mare:
1. Invazie militară – vizibilă în mod clar, teritorială şi folosind forţă militară şi economică copleşitoare. Vă puteţi imagina o doctrină mai nemiloasă a unei mari puteri? Indivizi care bombardează oameni în cealaltă parte a lumii, folosind un joystick şi un ecran, în interiorul unei unităţi sigure.
2. Lovitură de stat militară – identificarea elementelor disidente şi trădătoare din interiorul forţelor armate ale unei ţări-ţintă şi mobilizarea lor spre a înlătura autorităţile locale legale, inclusiv susţinerea lor cu arme, bani şi acoperire media “pozitivă” la nivel global şi local, plus susţinere diplomatică.
3. Lovitură de stat financiară – constă prima dată în încolţirea unei ţări într-o “datorie suverană” ce nu poate fi plătită. Iar apoi, atunci când ţara nu poate acoperi acea datorie, bancherii trimit FMI-ul şi Banca Mondială susţinute de mass-media globală şi de agenţiile de rating. Acestea declanşează greutăţi economice şi sociale, un colaps financiar şi monetar, ceea ce duce la revolte sociale răspândite, “justificând astfel schimbarea regimului”.
4. Lovitură de stat socială – constă în finanţarea activiştilor politici pentru a determina o schimbare de regim în ţara ţintă.
5. Război civil proiectat – constă în finanţarea, înarmarea şi susţinerea grupurilor “de opoziţie” militarizate împotriva guvernelor aflate la conducere în ţările ţintă. În mod normal un “consiliu” cheie al “eliberării naţionale” este organizat, aşa cum se întâmplă în Libia, Egipt, Siria şi alte naţiuni, în jurul cărora se pot învârti grupurile militare, huliganii şi mafia.
În ultima vreme, tot mai mulţi avertizează în privinţa declanşării unei “primăveri latin-americane” care o să profite de nemulţumirile sociale şi politice grave din America Latină, reflectând uriaşa diferenţă care există între cei foarte bogaţi şi cei foarte săraci. Semne ale acestei viitoare “primăveri latine” pot fi observate în recenta lovitura de stat orchestrată de Monsanto în Paraguay, alegerile fraudate din Mexic, şi o militarizare americană tot mai puternică în Columbia.
Adesea, aceste tipuri de război pornesc de la un nivel inferior, să spunem o lovitură de stat socială, şi evoluează apoi în războaie civile în toată regula, dacă acest lucru se potriveşte cu obiectivele Marilor Puteri. Libia, Siria, Egipt sunt exemple ale acestui lucru.
Ce, de ce, când şi unde
Ce anume înseamnă toate acestea adunate la un loc? Practic, putem vedea faptul că acest haos proiectat de Marile Puteri, deşi local în unele ţări şi regiuni, conduce spre o “nouă ordine mondială” la scară globală.
Partea de “haos” este necesară pentru a distruge ţări întregi, în special pe cele care au ajuns “prea departe”, conservându-şi suveranitatea naţională într-un fel sau altul. Aceasta este o trăsătură-cheie împărtăşită de toate “statele dictatoriale” atacate, înainte ca acestea să fie invadate. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ţări precum Siria, Iran, Cuba, Venezuela, Coreea de Nord şi Ecuador.
Toate aceste “primăveri” arabe (şi latine), invazii, sancţiuni, zone fără zbor, toate acele retorici privind “statele dictatoriale” sunt menite să poziţioneze puterile occidentale şi pe aliaţii lor pentru un asalt final asupra Asiei, ceea ce înseamnă război cu Rusia şi China.
Desigur, un astfel de război ar fi o contradicţie majoră a Doctrinei Powell. China şi Rusia sunt foarte puternice, aşa că o implicare împotriva lor are multe riscuri. Să sperăm că dacă acest lucru se va întâmpla vreodată, nu se va produce prea curând. Totuşi, acest scenariu se află dincolo de anul 2020. Preliminariile se joacă astăzi în diferite puncte fierbinţi.
De ce se fac toate aceste lucruri? Poate că strategia de extindere imperială şi dolarul hiper-umflat, care i-a salvat pe marii bancheri, au dus la căderea elitelor occidentale într-o situaţie ireversibilă şi nesustenabilă. Este la fel ca în şah: Ce faci atunci când toate mutările posibile duc la un şah mat? Ei bine, ai două opţiuni pe tablă: ori recunoşti înfrângerea, ori loveşti tabla de şah şi pui mâna pe pistol.
