29 IUNIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Incendiu la Liceul Economic din municipiul Tulcea
Incendiu la Liceul Economic din municipiul Tulcea

În urmă cu scurt timp, Detaşamentul de pompieri Tulcea fost alertat prin apel la numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că la Liceul Economic din municipiul Tulcea a izbucnit un incendiu, la etajul al treilea, în holul clădirii. Către locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară şi un echipaj de prim ajutor SMURD. Până la ajungerea forţelor de intervenţie, elevii care se aflau în clădire au pus în aplicare planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu, întocmai exerciţiilor efectuate periodic cu sprijinul pompierilor tulceni, astfel aproximativ 400 de elevi care se aflau în corpul principal al Colegiului Economic s-au autoevacuat în siguranţă. Incendiul, cu degajări mari de fum, a fost lichidat până la sosirea echipajelor intervenţie, de către personalul prezent la locul de muncă. Cauza probabilă de producere a incendiului este un scurt circuit la un conductor electric. "Le adresăm mulţumiri personalului din cadrul instituţiei de învăţământ, deoarece, prin gestionarea promptă şi corectă a evenimentului, s-a evitat producerea unei situaţii tragice", transmit salvatorii tulceni.


Articole înrudite