Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul Cel înviat din morţi,
Învierea Mântuitorului este biruinţa asupra morţii, zdrobirea zăvoarelor întunericului, care îi ţinea legaţi în iad pe urmaşii lui Adam şi ridicarea celor adormiţi din stricăciune la viaţă. De aceea, noi prăznuim astăzi, împreună cu toată Biserica drept-măritoare a Domnului, în comuniune şi în unitate sfântă, „omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi, veşnice şi, săltând, lăudăm pe Pricinuitorul Cel binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri şi preaslăvit“.
Sfânta Biserică ne arată care este diferenţa dintre viziunea luminoasă asupra vieţii şi rătăcirea în întuneric, tocmai pentru a ne deschide minţile, spre a primi duhovniceşte, prin credinţă şi prin simţirile curăţite de gândurile întunecoase, puterea vindecătoare de frica morţii, pe care o percepem, omeneşte, ca disperare şi durere, dar şi ca despărţire de semenii noştri dragi.
„Cât este de sfântă, cu adevărat, şi întru totul prăznuită această noapte de mântuire şi strălucită, mai înainte vestitoare fiind a zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii, în care Lumina cea fără de ani, din mormânt cu trupul, tuturor a strălucit“ .
Dar această realitate de ordin duhovnicesc este ajutată să se manifeste real în noi şi între noi, mai ales prin prezenţa noastră, de Sfintele Paşti, atât de numeroasă, la toate bisericile din oraşe şi de la sate, cu dorinţa arzândă în inimi de a primi Lumina!
Deşi lumina se odihneşte în lumânarea ce o purtăm în mâini şi străluceşte în chip văzut, ea vine, tainic, ca dar, de la Sfântul Mormânt al Mântuitorului, de la Ierusalim! Dintr-o singură flacără, lumina lui Hristos, venită de sus, printr-o cerească binecuvântare, se oferă, în foarte scurt timp, tuturor, în tot pământul. Tot astfel, de la toate sfintele altare, de la făclia pascală a sfinţitului slujitor, primim în chip văzut aceeaşi lumină! Ea este darul Învierii Celui Nevăzut, este prezenţa Mântuitorului înviat, Hristos, „Lumina lumii“!
Astfel înţelegem sensul adânc al trecerii Domnului prin moarte la viaţă, după cum în întunericul nopţii fiind, noi trecem acum direct la Ziua Învierii, la „Paştile cele preacinstite, Paştile, Hristos Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile care sfinţesc pe toţi credincioşii“.

Luminaţi de Dumnezeu slujitori sfinţiţi, fraţi creştini,
Veniţi, aşadar, cu toţii, dis de dimineaţă, să gustăm din cupa sfântă a vieţii celei fără de moarte, băutura cea vindecătoare de durerile şi de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti, căci, mai pronunţat decât la orice alt moment din existenţa noastră, după zilele postirii, înmuguresc şi în noi semnele primăvăratice ale regenerării noastre. Atât sufleteşte, cât şi trupeşte, avem nevoie de medicamentul nemuririi oferit de Hristos, Doctorul şi Domnul nostru, Care prin Învierea Sa din morţi a distrus cauza bolilor, păcatul, prin care a intrat în lume moartea, cum ne arată atât de lămuritor Sfântul Apostol Pavel: „Plata păcatului este moartea“ şi, aşa cum cei din Adam mor, tot astfel, cei care cred în Hristos înviază cu El, căci moartea nu-i mai stăpâneşte.
Aşa cum arată Sfântul Grigorie Palama, „ducem o viaţă care este prada multor rele şi nenorociri. Boala este, deci, ca un drum scurt şi greu, în care păcatul a dus neamul omenesc, iar capătul acestui drum, limita sa ultimă, este moartea“ .
Dar precum în Adam, arată Sfântul Chiril al Alexandriei, „natura omului s-a îmbolnăvit de stricăciune, aşa în Hristos, ea şi a redobândit sănătatea“ .
Aşadar, Învierea Mântuitorului devine, pentru fiecare credincios, învierea din boala şi din suferinţele care, uneori, contribuie la moartea sufletească, mai greu de purtat în lume chiar decât moartea trupească.
De aceea ne rugăm adesea Domnului ca, mai înainte de a ne învia cu trupul, să ne învieze aici, în viaţa pământească, din moartea sufletească a păcatului. Aşa întăreşte acest adevăr şi Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune că, prin Învierea Sa, Domnul „a înviat împreună cu Sine lumea. Adică El a înviat rupând legăturile morţii şi pe noi toţi ne a înviat, dezlegând lanţurile păcatelor“.
O Înviere ca aceasta este tămăduire de păcate, căci „mult mai mare lucru este a ne izbăvi de păcate, decât a vedea trupul înviat“. Astfel înţelegem mult mai bine semnificaţia icoanei Învierii, prin Chipul Mântuitorului luminos, ca Doctorul cel Mare, înveşmântat în lumină, Care coboară la iad şi, cu propriile Sale mâini, ridică din moarte la viaţă pe protopărinţii noştri.
De aceea, la botez toţi coborâm cu Domnul în mormântul lichid al izbăvirii de păcate şi ne ridicăm prin braţele Sale, împrumutate de la preot, înviaţi la viaţa curată şi luminoasă.
Mai ales în Postul Paştilor am continuat, pe „cărarea mântuirii“, lupta cu păcatele, prin „baia naşterii celei de-a doua“  – Sfânta Spovedanie, precum Domnul ne-a arătat pildele curăţirii şi învierii din boala sufletească, prin femeia cea mult greşită, care cu lacrimile ei I-a spălat picioarele şi cu părul capului ei I le-a şters. Tot astfel, am înţeles mai concret sensul spălării, de către Hristos Domnul, înaintea Cinei celei de Taină, a picioarelor Apostolilor, pentru a-i curăţi de „praful“ păcatelor, dar şi pentru a le preda înţelesul duhovnicesc al întoarcerii noastre din calea păcătuirii spre casa iertării părinteşti.
Acesta este şi scopul Învierii Mântuitorului: vindecarea de boala sufletului, care este păcatul, şi trăirea vieţii în lumina virtuţilor, a dreptei credinţe şi a faptelor milostive şi izvorâtoare de putere duhovnicească în faţa tuturor ispitelor, încercărilor, suferinţelor şi înstrăinărilor. A trăi în lumina Învierii înseamnă a gusta real din bucuria şi din belşugul vieţii paşnice, armonioase, în comuniune, în solidaritate şi în frăţietate.
Trei mari sărbători din luminoasa perioadă pascală ne ajută să ne întărim sufleteşte şi trupeşte, oferindu-ne medicamentele speranţei şi ale demnităţii, în faţa tuturor neputinţelor.
În vinerea Săptămânii Luminate primim medicamentul însănătoşirii din „fântâna cea pururea nesecată şi înviorătoare, pe Dumnezeiescul Izvor din care ţâşnesc şuvoaie de apă (…) putere neîmpuţinată şi cu adevărat fără de moarte, care rourează arătat inimile celor binecredincioşi“. Este darul Maicii Domnului, Doctorul neadormit, izvor de tămăduiri pentru toată lumea.
În Duminica a IV-a după Sfintele Paşti coborâm la scăldătoarea Vitezda cu toţi cei bolnavi şi mărturisim: „Ca un mort neîngropat fiind slăbănogul, văzându-Te pe Tine a strigat: Miluieşte-mă, Doamne! că patul meu mormânt s-a făcut mie. Care-mi este folosul vieţii? Scăldătoarea oilor nu-mi este de ajutor, căci nu am pe nimeni care să mă arunce, când se tulbură apele. Ci la Tine vin, Izvorule al tămăduirilor, ca şi eu, împreună cu toţi, să strig: Atotputernice, Doamne, slavă Ţie!“.
De asemenea, în Duminica a VI-a ne întâlnim cu o nouă mărturie a învierii din boala orbirii şi a luminoasei vindecări a unui orb din naştere, pentru a înţelege că Învierea Mântuitorului este atingerea Sa de ochii întunecaţi ai păcătuirii şi puterea tămăduitoare de a-L vedea real pe Hristos, Doctorul nostru, Care ne cheamă să-I urmăm exemplul în viaţa de zi cu zi. După primirea luminii în ochii săi, orbul din naştere s-a întărit în credinţă şi a împlinit porunca lui Hristos, mărturisindu-L în lume ca Doctor şi Mântuitor al sufletelor noastre.
Mai pronunţată este, în anul acesta 2012, prezenţa vindecătoare a Mântuitorului în „spitalul obştesc al sufletelor noastre“, Biserica, prin descoperirea darurilor şi a medicamentelor spirituale, prin săvârşirea frecventă a Tainei Sfântului Maslu şi prin îngrijirea bolnavilor, prin înţeleapta hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca mărturie a luminoasei trăiri în spaţiul Învierii Domnului, în fiecare clipă a vieţii noastre.
Sunt impresionante, mai ales în Postul Paştilor şi în Arhiepiscopia noastră, mărturiile învierilor sufleteşti ale noastre, ale tuturor celor care săvârşim sau participăm cu evlavie şi credinţă la Taina Sfântului Maslu.
Rugăciunile şi semnele dragostei arătate de Dumnezeu prin sfinţiţii slujitori din biserici şi mănăstiri, de la capelele spitalelor sau din casele credincioşilor bolnavi, sunt şanse reale de vindecare sufletească şi de înviere din boala păcatului. Aşa se naşte speranţa în lupta cu răul şi cu boala şi, astfel, primim şi ajutorul prin iubirea milostivă a Domnului, dar şi prin generozitatea şi bunătatea slujitorilor, ale medicilor şi ale jertfelnicilor şi evlavioşilor creştini!

Preaiubiţilor,
Scrisoarea noastră îndătinată de la Praznicul Sfintelor Paşti este o modestă mărturie a bunătăţilor covârşitoare ale Mântuitorului Înviat din morţi, Care ne cheamă pe noi, fiii Săi, din Biserica Sa de la Dunărea de Jos, la însănătoşire sufletească şi trupească, dar şi la mai multă iubire milostivă, care este untdelemnul faptelor bune, din care izvorăşte lumina propriei noastre învieri la o viaţă mai bună pentru noi toţi.
Cât de luminoase sunt, în acest sens, îndemnurile pe care le primim şi le oferim tuturor în ziua Învierii de la „florile“ primăverii duhovniceşti ale societăţii noastre, elevii şi tinerii, care frecventează ora de religie în şcoli şi aplică armonios în familie, în biserică şi în lume faptele credinţei. Iată doar câteva astfel de mărturii pascale, de suflet:
„Consider că reuniunea familiei în ziua de Paşti este una dintre cele mai importante caracteristici (ale sărbătorii Învierii Domnului – s.n.). Mergem la biserică să ne curăţăm de păcate, să uităm de suferinţă şi de probleme şi să putem medita în linişte (la sensul vieţii – s.n.)“.
„Mulţi oameni nu cunosc cu adevărat sărbătoarea Paştilor. (…) Adevărata sărbătoare a Învierii Domnului constă în mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu cu sufletul curat“.
„Observăm că această sărbătoare este în concordanţă cu natura. Cum primăvara, întreaga natură revine la viaţă, tot aşa şi Dumnezeu, prin Fiul Său, a dorit să aducă popoarele la credinţa cea adevărată şi trebuie să iubim această luminare sufletească şi să credem (în El – s.n.). Noi, credincioşii, aşteptăm această sărbătoare luminată, în post şi rugăciune, cu scopul mântuirii în lumina lui Hristos“.
„Prin Înviere, natura recapătă culoare, sufletul omului este din nou salvat din negura păcatului de Preabunul Dumnezeu. În această perioadă a Sfintelor Paşti, gândurile noastre se înaripează către cer şi dincolo de cer. De asemenea, în această perioadă, strălucirea Sfintei Învieri se oglindeşte peste natură, iar sufletul omului este scăldat de o linişte şi de o mângâiere imposibil de exprimat în cuvinte; sufletului i se aprinde lumina înţelegerii şi se scurg lacrimile bucuriei pentru primirea Sfintei Lumini a Sfintei Învieri. Nu poate fi cuprins duhul Sfintelor Paşti fără a fi simţit şi nu poate exista omul fără Sfânta Înviere şi Dumnezeu“.
„Pentru noi, mirenii, această sărbătoare ar trebui să ne îndrepte şi să ne călăuzească pe drumul cel plăcut şi duhovnicesc, pentru a avea fiecare o viaţă mai bună, trăită în linişte, în pace şi în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni“.
Acestea sunt şi gândurile, doririle şi felicitările Noastre către toate sufletele creştineşti, din toate comunităţile oraşelor, satelor şi din casele binecredincioşilor slujitori ai sfintelor altare, ale iubiţilor credincioşi şi credincioase de aici sau plecaţi temporar în străinătate.
Să mărturisim cu toţii binefacerea şi luminoasa lucrare vindecătoare de suflete şi de neputinţe omeneşti a Învierii Domnului şi, cu sănătate, cu pace şi în iubire frăţească şi milostivă, aşa să zicem:
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!