Guvernul a decis să nu mai acorde subvenţii pentru construirea de locuinţe prin credit ipotecar, argumentând că veniturile bugetului sunt insuficiente în contextul crizei pentru susţinerea în continuare a acestui program, de acest sprijin urmând să mai beneficieze doar cei care au depus deja cereri. Decizia a fost luată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.
Subvenţia pentru construirea unei locuinţe prin credit ipotecar este în cuantum de 30% din costurile de construcţie a acesteia, dar nu mai mult decât valoarea echivalentă în lei a 15.000 de euro şi nu mai mult decât valoarea creditului ipotecar contractat.
Programul prin care se acordă ajutorul este derulat prin autorităţile administraţiei publice locale, subvenţia fiind acordată de Ministerul Dezvoltării.
Guvernul justifică eliminarea subvenţiei în regim de urgenţă prin necesitatea diminuării sumelor acordate pentru construcţia de locuinţe şi degrevarea bugetului de stat de plata subvenţiei, din cauza efectelor negative pe care încă le produce criza economică.
Actul normativ relevă în acelaşi timp că, până în prezent, de la bugetul de stat nu au putut fi decontate subvenţiile solicitate la plată de către consiliile locale pentru locuinţele finalizate.
"Amânarea adoptării ordonanţei de urgenţă ar avea consecinţe negative asupra bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, neexistând la bugetul de stat suficiente surse de finanţare a programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, în contextul economic actual. În situaţia în care programul ar continua să se deruleze, statul va trebui să-şi onoreze obligaţiile, conform prevederilor legale, prin neîndeplinirea acestora riscând acţiuni în instanţă din partea beneficiarilor care nu îşi vor primi subvenţiile", se arată în documentul guvernamental.
În consecinţă, Guvernul a decis ca, începând cu luna noiembrie 2011, statul să nu mai fie obligat la plata acestor subvenţii, sprijinul financiar urmând să mai fie acordat numai pentru cererile depuse şi înregistrate la consiliile locale până la această dată.