23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Autocar furat din Vâlcea găsit parcat la Galaţi
FOTO: Autocar furat din Vâlcea găsit parcat la Galaţi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritoral al Poliţiei de Frontieră Galaţi, în cooperare cu colegi din cadrul I.P.J. Vâlcea au identificat şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor, un autocar care figura în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă şi gestionată de poliţişti din cadrul I.P.J. Vâlcea.
„În data de 14 septembrie a.c, pentru valorificarea unei informaţii deţinute de colegi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, conform căreia un autocar marca Auwerter Gottlob Neoplan, înmatriculat în Germania a fost furat de pe raza localiatăţii Câineni, judeţul Vâlcea şi că s-ar încerca ieşirea cu acesta în Republica Moldova, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritoral al Poliţiei de Frontieră Galaţi au organizat o acţiune punctuală pe linia traficului internaţional cu autoturisme furate. În cadrul acţiunii, a fost observat parcat, pe o stradă din municipiul Galaţi, un autocar cu caractertisticile celui avut în atenţie, având ataşat un număr de înmatriculare românesc. Elementele exterioare de identificare ale autocarului au fost cercetate, colegii noştri constatând că acesta corespunde cu cel care figurează, cu menţiunea «Furt», fiind bun căutat pentru confiscare. Autocarul a fost adus la sediul Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi”, potrivit I.T.P.F. Iaşi.
Cercetările din dosarul penal sunt continuate de politiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, iar autocarul, în valoare de 200.000 de lei, a fost indisponibilizat. FOTO, mai jos!

  • Galerie Foto:

Articole înrudite