23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consumi alimente din conserve? De ce rişti să te îmbolnăveşti
Consumi alimente din conserve? De ce rişti să te îmbolnăveşti
Consumul regulat de alimente din conserve contribuie la creşterea nivelului de bisfenol A în urină, acest compus chimic fiind asociat cu un risc ridicat de declanşare a cancerelor hormono-dependente, printre care se numără cel mamar şi cel la prostată, potrivit unui studiu.
Potrivit acestui studiu american - realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard şi publicat în Journal of the American Medical Association -, persoanele care consumă timp de cinci zile consecutiv supă din conservă prezintă în urină un nivel de bisfenol A de 1.200 de ori mai mare decât cel existent în organismul consumatorilor de supă proaspătă. Studiul este prezentat drept "unul dintre primele care cuantifică nivelul de bisfenol A din organismul uman după ingestia de alimente din conserve". "Ştiam de mult timp că nivelul de bisfenol A din organism creşte după consumul de băuturi care au stat mult timp depozitate în anumite recipiente din plastic", a explicat Jenny Carwile coautor al studiului. "Însă studiul nostru sugerează că alimentele din conserve pot constitui subiect de îngrijorare mai important, mai ales prin prisma utilizării pe scară foarte mare", a spus aceasta.
Bisfenolul A este un compus chimic prezent în cantitate mare în produsele din plastic - rolul lui este să facă plasticul incasabil -, în pelicula din plastic ce căptuşeşte cutiile metalice de conserve, dozele de băuturi şi unele amalgamuri dentare, este asociat, alături de alte substanţe de tipul "perturbatorilor endocrini", cu creşterea numărului de cancere hormono-dependente, mai ales mamar şi la prostată.
La studiu au participat 75 de persoane, care au consumat timp de cinci zile consecutiv fie supă din conservă, fie supă proaspătă, fără a-şi modifica celelalte obiceiuri alimentare. Analiza mostrelor de urină prelevate de la aceştia a demonstrat că, după cinci zile, nivelul de bisfenol A era de 1.200 de ori mai mare la consumatorii de supă din conservă. Însă riscul a fost considerat unul temporar, după ce bisfenolul A a fost eliminat din urină. Cercetătorii nu au putut determina cantitatea de bisfenol A care rămâne mai mult timp în organism după consumul acestor conserve, un studiu mai amplu în acest sens fiind necesar.
În Franţa, Adunarea naţională a adoptat, pe 12 octombrie, o măsură de interzicere a utilizării bisfenolului A la fabricarea recipientelor pentru produsele alimentare, începând din 2014 (din 2013 pentru recipientele pentru produse alimentare destinate copiilor cu vârste sub 3 ani).


Articole înrudite