Noutatea anului şcolar 2012-2013 va fi clasa 0, numită şi clasă pregătitoare, care va fi obligatorie pentru demersul educativ parcurs de elevi. Pentru mai multe detalii despre această schimbare am stat de vorbă cu Onuţ Atanasiu, inspector şcolar general adjunct ISJ Galaţi: "În momentul de faţă am identificat spaţiul în care se va desfăşura această activitate, în toate unităţile de învăţământ, pentru că, poate dificultăţi am putea întâmpina doar în municipiul Galaţi şi poate în municipiul Tecuci, dar cred că la o singură şcoală. Dar, din discuţiile avute cu directorii de şcoli gimnaziale, am identificat locaţiile, în aşa fel încât în fiecare instituţie de învăţământ gimnazial se vor face tot atâtea clase pregătitoare câte clase I. Deci nu există nicio problemă din punctul de vedere al spaţiului alocat şi destinat acestei clase pregătitoare. În schimb, momentan încă nu avem metodologia de mişcare a personalului didactic pentru învăţătorii care vor preda la această clasă pregătitoare. Asta nu înseamnă că nu am avea cum să reglăm sistemul. Există posibilităţi, există oameni pregătiţi, vă spun asta şi în urma dicuţiilor pe care le-am avut cu directorii, şi nu numai cu directorii de şcoli gimnaziale, ci şi cu directorii de grădiniţe. Pentru că există în grădiniţe educatoare care au dublă specializare, educator-învăţător, şi o parte dintre ele vor trece la aceste clase pregătitoare, ducând elevii de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a, adică în toţi cei 5 ani de învăţământ primar, fiind prima generaţie cu 5 ani de învăţământ primar".
Catalog, calificative şi activităţi specifice ciclului primar
"Tot ce înseamnă învăţământ primar se va regăsi şi aici. E adevărat că activităţile din cadrul unei zile de lucru vor fi atât pe parte de activităţi care să unească grupul, dar şi pe parte didactică, de predare, de repetarea unor elemente, dar nu exclude lucrul pe echipe, pentru a socializa, astfel încât, când ajung în clasa I, deja ei să aibă anumite abilităţi şi totodată să fie şi compatibili ca şi grup", ne spune inspectorul şcolar general adjunct.
Programul va fi tot de 4 ore, exact ca şi până acum la ciclul primar: "Care este ideea şi de ce s-a implementat această clasă pregătitoare la ciclul primar? Este o clasă obligatorie din ciclul de învăţământ, pentru că învăţământul va fi obligatoriu până la nouă clase. Momentan este până la 10 clase. Ei vor prinde cu 9 clase, incluzând aici clasa pregătitoare şi clasa a IX-a. Pornesc de la clasa pregătitoare şi termină la clasa a IX-a ciclul obligatoriu. Trebuie menţionat faptul că această iniţiativă şi acest articol de lege a fost construit tocmai pe baza unor analize. S-au depistat foarte mulţi copii care nu erau înscrişi în grădiniţe şi veneau la şcoală direct fără nicio pregătire. Acum nu mă refer la faptul că nu aveau o pregătire de specialitate, pentru că unii dintre copii erau foarte bine pregătiţi, dacă e să vorbim din punctul de vedere al scrisului, cititului şi matematicii, pentru că aveau bone acasă, învăţători puşi de părinţi, în schimb aveau o problemă de comportament în cadrul grupului. Şi atunci... tocmai pentru acest lucru, pentru că o parte dintre ei veneau şi muşcau alţi elevi sau muşcau învăţătoarea. În partea asta, de socializare, nu se descurcau sub nicio formă. Şi... nu mai spun, e de ajuns să ai un singur elev de acest fel în cadrul unei clase şi atunci învăţătorul, în loc să facă educaţie, trebuia să se ocupe mai mult de ordine şi linişte".
Părinţii îşi doresc să afle încă de pe acum cu ce învăţător va păşi în sistemul educativ cel mic, însă în luna februarie vom şti exact care sunt cadrele didactice care se vor ocupa de cei mici. Personal există, însă nu s-a stabilit încă modalitatea de distribuire a acestuia. Există două variante: distribuirea de ISJ Galaţi sau organizarea unor concursuri în unităţile de învăţământ, asta întrucât sunt unităţi de învăţământ - cum ar fi Şcoala nr. 29, Şcoala nr. 28, Liceul „Al.I. Cuza”, Liceul Pedagogic - unde concurenţa va fi destul de mare şi va fi "bătaie" pe învăţători. Aşadar, copiii născuţi în prima jumătate a anului 2006, până la data de începere a anului şcolar, respectiv 1 septembrie, nu vor avea de ales şi vor începe şcoala. Celorlalţi, născuţi după această dată, le rămâne varianta de a mai copilări încă un an, în cazul în care medicul de familie şi părinţii ajung la concluzia că cel mic nu este pregătit încă pentru acest pas important.