23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mi-aduc aminte un banc din vremea comunismului victorios, când începuse învăţământul românesc s-o ia la vale şi facultăţile se pregăteau să devină porcăria din ziua de azi. Cică Dumnezeu lucra la linia de montaj oameni şi, fiind el şef de echipă, era cel care punea creier în ţestele goale şi-n fiecare zi rămânea fără creier pe la sfârşitul programului şi, ca să nu stea producţia şi să depăşească planul, celor pentru care nu mai avea creier le dădea diplome. Acu’ le dă la toţi, că nu mai este creier decât în zile anume la Metro.
Un bacalaureat dezastruos, examenele de titularizare unde s-a văzut calitatea cadrelor didactice, universităţi care au profesori făcuţi la apelul de seară pe principiul „să-mi dau eu doctoratul c-oi face şi facultatea pe urmă”, asta vedem ca viitor pentru copiii noştri – cei care mai avem.
Ierarhia socială s-a umplut de analfabeţii trecutului, care n-au avut creier să se teamă să fure şi nu-nvăţaseră despre morală dar şi-au fabricat diplome universitare la fabricile de profil din ţară şi din Moldova vecină şi prietenă căreia noi îi dăm ajutoare ca să ne bârfească prin toată lumea în stilul latinofonf al limbii proprii.
Dăunăzi văzui, întâmplător, la tembeliziunea română unificată în prostie şi gomoşenia de a se crede ceva, o sindrofie a ţiganilor care jucau de mama focului cu pistoale la brâu, pe banii nărodului plătitor de impozite. Se vehiculau cifre de miliarde de lei vechi, alocaţi de guvern pentru sindrofiile astea cu iz de şpagă electorală şi de încurajare a celei mai buzunăricioase, mai zglobii, mai analfabete dar şi mai numeroase etnii de pe teritoriul carpatin acoperit de frunza celebră ca să nu se vadă ruşinea.
N-am nimic de-mpărţit cu ţiganii şi nici cu ungurii care vor şcoli în limba maghiară că nu le place latinoafona pe care-o vorbesc dar mă-ntreb de ce trebuie ca banii mei să fie folosiţi să-i îndoape pe unii şi să le facă mofturile altora.
SUA este un stat federal şi limba oficială, în şcoli, este engleza; şcoli în limba maternă pe banii statului n-au decât indienii, ca o scuză pentru genocid.
Faptul că pruncii noştri sunt învăţaţi să nu mai respecte valorile trecutului, că fiecare zi la şcoală înseamnă un pas către deznaţionalizare, că vedetele televiziunilor sunt curve şi filfizoni inapţi să bălmăjescă două vorbe coerente nu mă sperie.
Lumea îşi are viitorul pe care şi-l construieşte.
Eu nu fac decât să atrag atenţia că ne îndreptăm de la alfabetariu către analfabetariu şi asta mă doare pe mine.
Dacă mai doare pe cineva îl/îi rog să vină să ne urlăm, împreună, deznădejdea şi durerea de a ne simţi ca nişte dinozauri într-o lume căreia nu-i înţelegem sensul.
Ioan Tanasă – dând cu alfabetu’n plasă


Articole înrudite