26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Senatorul Paul Ichim, noul vicepreşedinte al Comisiei pentru Drepturile Omului
Senatorul Paul Ichim, noul vicepreşedinte al Comisiei pentru Drepturile Omului
Grupul senatorilor PNL din Parlamentul României a luat decizia de a-l nominaliza pe senatorul gălăţean Paul Ichim pentru funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi. Propunerea făcută de liderul grupului PNL, Mario-Ovidiu Oprea, a fost votată în şedinţa de plen de marţi, 69 de senatori votând „pentru”, doi fiind împotrivă, iar 3 abţinându-se. Postul de vicepreşedinte al Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi a rămas vacant după ce senatorul liberal Emilian Frâncu a fost ales primar al municipiului Râmnicu-Vâlcea.
Senatorul PNL este, de la începutul mandatului său, din 2008, membru al Comisiei de Sănănate, unde şi-a desfăşurat activitatea fără întrerupere. De asemenea, în perioada decembrie 2008 – octombrie 2009, senatorul liberal a fost membru al Comisiei pentru Egalitate de Şanse, iar în perioada octombrie 2009 – septembrie 2010 a fost membru al Comisiei pentru Privatizare şi Administrarea Activelor Statului. Parlamentarul PNL este şi vicepreşedinte al Grupului de prietenie cu parlamentul francez şi membru al grupurilor de prietenie cu parlamentele din Ungaria, Filipine şi Croaţiei, are 51 de iniţiative legislative, 42 de declaraţii politice, 59 de întrebări depuse la adresa miniştrilor, 33 de interpelări, 4 interpelări la adresa premierului, 106 luări de cuvânt în plenul Senatului şi este semnatarul a 16 moţiuni.
„Propunerea a venit din partea colegilor senatori, am acceptat-o şi cred că voi reuşi să o onorez”, a precizat senatorul Paul Ichim.


Articole înrudite