Copiii care provin din familii cu venituri modeste ar putea să primească un sprijin mai mare din partea statului român. Deputatul gălăţean Bogdan Liviu Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, a declarat că se doreşte modificarea Legii 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, astfel încât sumele de bani să se acorde, diferenţiat, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie. Parlamentarul a precizat că un proiect legislativ în acest sens a fost depus deja la Camera Deputaţilor. „Pentru copiii care provin din familii cu un venit mediu pe membru de familie mai mic decât salariul minim brut pe economie pe ţară, cuantumul alocaţiei de stat va fi egal cu 10% din salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat. Pentru copiii care provin din familii cu un venit mediu pe membru de familie cuprins între minim şi mediu brut pe ţară, alocaţia de stat pentru copii va fi de 3% din salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat, iar pentru copiii care provin din familii cu un venit mediu pe membru de familie mai mare decât salariul mediu brut pe economie, alocaţia de stat va fi de 1% din salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat”, a afirmat Bogdan Ciucă.
Deputatul a precizat că este vorba despre o creştere a alocaţiilor pentru copii, dar în aşa fel încât cei care provin din familii cu venituri modeste să beneficieze de o susţinere mai bună din partea statului. „În esenţă, propunem să crească această alocaţie pentru copii. Alocaţia pentru un câine e mai mare decât pentru un copil, iar un deţinut are alocaţi pentru cheltuieli directe peste 2.000 lei, la ora actuală, iar cea pentru copii e pe ultimul loc în topul alocărilor”, a mai spus Bogdan Ciucă.