Intens vehiculata plecare a lui Cosmin Păun din funcţia de prefect al Galaţiului se produce. Mircea Toader, preşedintele organizaţiei locale PDL, ne-a confirmat ieri plecarea lui Cosmin Păun. Acesta va fi înlocuit de fostul subprefect Paul Florea, un apropiat al preşedintelui Organizaţiei Municipale PDL, Marius Necula.
La anterioara tentativă de plecare a lui Cosmin Păun, printre variantele de înlocuitori discutate au fost, pe lângă Paul Florea, Iulian Aramă de la Electrica Galaţi şi Mihai Turcu de la Mediu, ultimii doi refuzând postul. Cosmin Păun a mai primit o perioadă de graţie, care s-a încheiat deja.
În perioada mandatului său, Păun s-a remarcat în special prin închiderea intrării principale a Palatul Prefecturii din str. Domnească, unde există şi spaţiul special amenajat pentru persoanele cu handicap, prin blocarea accesului pe drumurile judeţene cu ocazia unei înzăpeziri, lăsată cu scandaluri, precum şi prin gestionarea pericolului inundării municipiului reşedinţă de judeţ de anul trecut nu de către prefectul în exerciţiu, ci de către Mihai Capră, fostul prefect al Galaţiului, secretar al MAI, venit din capitală pentru a soluţiona problema. În plus, şi în ce priveşte transparenţa decizională mandatul lui Cosmin Păun a adus o schimbare în rău. Una peste alta, Păun pleacă fără a fi făcut ceva notabil pentru judeţ. Paul Florea vine să preia o funcţie care îşi cam pierde din notorietate şi devine tot mai mult un apendice al Guvernului şi al partidului de guvernământ în timp ce prefectul e considerat un yes-man. Să ne contrazică viitorul!