23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La şase luni de la alegerile locale, gălăţenii din comuna Pechea au aflat că îşi vor alege din nou primarul, după ce actualul edil-şef, Nicolae Marin, a câştigat un mandat de senator în Colegiul 1 datorită procesului de redistribuire a voturilor. În cărţi pentru o candidatură din partea PP-DD la fotoliul de primar se află viceprimarul Gheorghe Þâru. De altfel, acesta va fi desemnat, în scurt timp, de către Consiliul Local, să preia atribuţiile edilului-şef.
„La 15 zile de la depunerea jurământului în Parlament, trebuie să îmi depun demisia din funcţia de primar. O voi face deoarece consider că pot să sprijin mult mai bine comunitatea din postura de parlamentar. Prin hotărâre de Consiliu Local, viceprimarul va prelua atribuţiile primarului. Noi avem majoritate în Consiliul Local şi cred că nu vor fi probleme în acest sens”, ne-a declarat Nicolae Marin.
Acesta a precizat că se va implica activ în campania electorală, pentru susţinerea candidatului PP-DD, în ciuda faptului că mare parte din timp şi-l va petrece la Bucureşti.
„Mă voi implica personal în campania pentru alegerea noului primar. Voi ajuta candidatul PP-DD. Sunt secretar executiv în cadrul PP-DD Galaţi şi preşedinte al organizaţiei de la Pechea, aşa că voi duce războiul până la capăt”, ne-a spus edilul-şef.
Potrivit acestuia, alegerile vor avea loc în minimum două luni şi maximum şase luni de zile, Guvernul fiind cel care va decide data acestora, printr-o hotărâre.
PP-DD-istul Nicolae Marin s-a clasat pe locul doi în Colegiul 1 Senat din judeţul Galaţi, după PSD-istul Daniel Butunoi, obţinând 12.986 dintre voturile valabil exprimate, respectiv 20,25%, şi a primit un mandat prin redistribuire.


Articole înrudite