Sportul gălăţean îşi trimite ambasadorii în cele mai îndepărtate colţuri de pe mapamond. Aşchia nu sare departe de trunchi. Voleibalista Anamaria Berdilă, 31 ani, 180 cm, fiica Ileanei şi lui Ion Berdilă, o voleibalistă şi un hocheist care au jucat pentru România la Olimpiadă, duce tradiţia mai departe. În weekendul trecut, Anamaria, aflată la prima experienţă în afara ţării a cucerit titlul de campioană naţională în Azerbaidjan cu Azerrail Baku. „Sunt extrem de recunoscătoare şi fericită pentru experienţa pe care am avut-o primul an în afara ţării. Să reprezint oraşul, ţara şi să îmi adaug în palmares încă un titlu de campioană, consider că mi-am încununat munca pe care am depus-o întregul an. Cred că a fost cel mai provocator an din carieră, suişuri, coborâşuri, dar per total am avut posibilitatea de a juca alături de jucătoare extrem de valoroase care au performat în VNL şi vor performa şi la Jocurile Olimpice de la Paris, fete extraordinare, cu personalităţi diferite, dar atât de frumoase care au format cel mai bun grup pe care l-am avut şi de la care am învăţat enorm. Cuvinte de mulţumiri şi apreciere incomensurabilă faţă de poporul azer şi staff-ul azer care au dat dovadă de profesionalism şi o dragoste faţă de sport de neînchipuit. Modul în care acei oameni se dedică fenomenului volei e molipsitor. Ceremonia de început şi de final s-au ridicat la standarde de Cupe Europene şi au făcut un show total. Cred că în final, rămân mai ales cu dragostea, aprecierea, respectul pe care le-am primit de la colege, staff, public, necunoscuţi şi faptul că am crescut ca şi jucător şi mai ales ca om”, ne-a povestit gălăţeanca noastră prima aventură în străinătate din carieră. Anamaria are un CV impresionat cu selecţii la echipele Naţionale ale României de junioare şi senioare, titluri de campioană naţională, primul la doar 17 ani cu CSU Metal şi alte două cu Volei Alba Blaj, Cupe ale României şi Supercupa.