23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Omul de afaceri Petru Trifan, patronul societăţii „Romprima” din Galaţi, va candida din partea PNÞCD pentru un mandat de parlamentar. Inginer de profesie, Petru Trifan deţine, în prezent, funcţia de vicepreşedinte în cadrul Biroului Permanent Judeţean al formaţiunii politice gălăţene. Potrivit lui George Codreanu, preşedintele PNÞCD Galaţi, Petru Trifan a fost desemnat candidat, în primul rând, pentru demnitatea şi onoarea care îl caracterizează. „Petru Trifan a mai fost membru al PNTCD, însă a plecat din partid în perioada în care Marian Popa s-a aflat la conducere, iar acum a revenit. În primul rând, este un om al societăţii civile, nu a lucrat niciodată la stat, este întreprinzător. Are foarte mult bun simţ, demnitate, onoare, este reţinut şi modest, calităţi care nu se prea regăsesc în politica actuală”, ne-a declarat George Codreanu.
Potrivit lui Doru Resmeriţă, PDL Galaţi va ceda două colegii către Forţa Civică şi PNÞCD pentru alegerile din 9 decembrie. Astfel, potrivit negocierilor din interiorul Alianţei România Dreaptă (ARD), democrat-liberalii vor avea 11 candidaţi, în timp ce Forţa Civică şi PNÞCD câte unul. Pentru o candidatură la parlamentare din partea Forţei Civice este vehiculat numele lui Constantin Telegan, însă acesta nu este acceptat de către mai mulţi membri din partid. De altfel, scriitorul Andrei Velea – vicepreşedinte al partidului – a declarat că părăseşte formaţiunea politică dacă Telegan va fi desemnat de către conducerea centrală să candideze pentru un fotoliu de deputat.


Articole înrudite