Teodor Baconschi, ministrul de Externe, a vizitat vineri Galaţiul, având o agendă încărcată. Programul a inclus participarea la o conferinţă a Universităţii Danubius, o întâlnire cu ÎPS Casian, una cu directorii instituţii a căror activitate este legată de Dunăre, dar şi una cu efectivele de partid PDL, prefectul încercând chiar să îl convingă să participe la lansarea unei televiziuni cu promisiunea că acolo “va fi toată presa”. Poate din acest motiv, ministrul nu a reuşit să răspundă întrebărilor puţinilor jurnalişti prezenţi la întâlnirea cu ministrul, privind detalii legate de strategia Dunării, subiect pe care personal îl abordase. Prefectul Paul Florea a intervenit pentru a-şi salva colegul, cu menţiunea că Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, va oferi mai multe detalii la apropiata vizită pe care o va avea la Galaţi. Cu toate acestea, ministrul Baconschi a menţionat câteva obiective în cadrul strategiei Dunării ce revin părţii române: finalizarea podului la Calafat-Vidin, promovarea turistică, creşterea gradului de navigabilitate, introducerea internetului pe bandă largă în comunităţile danubiene.
Baconschi a repetat dovada temelor incomplete, menţionând o premieră eronată: “Pentru prima dată vor exista proiecte transfrontaliere între state memebre şi state din afara UE”, a declarat ministrul de Externe. Baconschi a făcut această precizare jurnaliştilor din Euroregiunea “Dunărea de Jos”, care include judeţe româneşti, raioane moldoveneşti şi ucrainene. Reamintim cititorilor noştri că de-a lungul anilor presa locală şi centrală a mediatizat implementarea mai multor proiecte transfrontaliere între partenerii din cadrul Euroregiunii, ce aparţin geografic de trei state diferite, România fiind stat memebru UE, iar celelalte două, Moldova şi Ucraina, nemembre.