24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Licitaţie pentru studiul de fezabilitate al singurului aeroport CARGO din România care se va construi la Galați
Licitaţie pentru studiul de fezabilitate al singurului aeroport CARGO din România care se va construi la Galați

În momentul în care Galatiul şi Brăila au început să colaboreze pentru proiecte comune şi politicienii din cele două oraşe şi-au forţele pentru a pune pe roate investiţii finanţate cu fonduri europene sau guvernamentale, au apărut nenumărate idei de dezvoltare economică a regiunii de sud-est, regiune care zeci de ani a stat în umbră.

Europarlamentarii Dan Nica şi Mihai Tudose, împreună cu administraţiile locale ale celor judeţe, precum şi cu parlamentarii gălăţeni şi brăileni lucrează împreună de câteva luni şi - chiar dacă pare greu de crezut - se conturează proiecte de amploare ce vor impulsiona dezvoltarea celor două judeţe.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Parlamentul European, în faţa jurnaliştilor din Galaţi şi Brăila, cei doi europarlamentari au vorbit despre stadiul investiţiilor aflate în derulare, cât şi despre cele în faza de idee sau proiect.

Centura Mare a Galaţiului, Varianta Ocolitoare a municipiului Galaţi, Podul peste Dunăre, drumul expres Galaţi-Brăila, platforma multimodală din Portul Galaţi şi aeroportul sunt investiţiile aflate în diferite stadii de execuţie, urmând ca să se pună bazele unor proiecte comune precum monorailul Galaţi-Brăila sau un circuit turistic pe Dunăre de la Călăraşi în aval sau o sală de sport polivalentă între Brăila şi Galaţi.

”Împreună cu Mihai Tudose am luat decizia de a crea un parteneriat pentru Dunărea de Jos. Vrem să arătăm că merităm, că suntem o zonă care are nevoie de investiţii şi că nu putem fi trataţi ca o regiune de mâna a doua pentru că nu suntem, şi vom arăta tuturor şi ce putem face şi cum va arăta această regiune în următorii câţiva ani”, a declarat Dan Nica.

Acesta a mai spus că săptămâna viitoare vor fi scoase la licitaţie atât drumul expres care leagă Galaţiul de A2, cât şi studiul de fezabilitate pentru aeroportul de la Galaţi.

Europarlamentarul Mihai Tudose, fost prim-ministru al României, a explicat: “Drumul Mare de Centură al Galaţiului este important şi pentru Brăila pentru că generează puncte de trafic şi pentru toate celelalte drumuri. Vrem să intrăm într-o zonă de competitivitate în zona industrială. Când vom avea podul funcţional, portul intermodal gata, toate chestiile acestea generează oportunitatea aeroportului. Mai avem un proiect pe care l-am pus la cale împreună cu Dan Nica, un circuit turistic de la Călăraşi la vale pe Dunăre”. 

Acesta a mai precizat că aeroportul de la Galaţi va fi singurul aeroport din România care va avea activitate principală de Cargo. 


Articole înrudite