29 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Deputatul Bogdan Rodeanu a primit, la Parlament, copiii din comuna Smârdan
Deputatul Bogdan Rodeanu a primit, la Parlament, copiii din comuna Smârdan

Toţi copiii din Smârdan care au absolvit anul acesta clasa a VIII-a au vizitat, miercuri, 14 iulie 2021, Parlamentul României. Cu această ocazie, elevii au avut oportunitatea de a cunoaşte istoria instituţiei şi rolul ei legislativ, şi au făcut turul Palatului Parlamentului ghidaţi de deputatul USR Bogdan Rodeanu.
„Pentru ei, noi reprezentăm oamenii politici, oamenii care fac legile, oamenii care apar mereu la televizor şi oamenii pentru care părinţii lor votează. Pentru noi, ei sunt viitorul. Iar viitorul se construieşte atât prin fuziunea dintre generaţii, cât şi prin încredere: avem încredere în ei, în cei ce au zâmbit de la pupitru, natural, degajat, calm, aşa cu ar trebui să facă orice politician. Şi avem multe de învăţat de la ei. O vizită în Parlament a însemnat emoţie, dar şi aprofundarea faptului că, o încăpere mare, somptuoasă, nu este decât un spaţiu unde politicienii lucrează. Transparenţa este esenţială şi nu se transmite prin programe televizate. O zi în Parlament a făcut delimitarea între politician şi om. Copiii au învăţat că, dincolo de costume, dincolo de declaraţii de presă şi de dezbateri, dincolo de divergenţe şi de lupte politice, noi suntem umani şi suntem oamenii care au fost, cândva, copii. Mulţi politicieni şi-au uitat copilăria, în momentul în care au păşit în Parlament. Au fost forţaţi sau şi-au autoimpus. Prezenţa copiilor din Smârdan la pupitrul Camerei Deputaţilor ne-a făcut pe noi, ca politicieni, să ne reamintim că «România e casa noastră» şi că avem încredere în viitor. Alături de primarul Zinica Silviu, voi repeta că «România e casa noastră». Este casa celor mari, celor mici, celor care au votat, celor care vor vota, poate pentru prima dată în viaţă. Pentru că împreună alegem viitorul României. Indiferent de vârstă”, a declarat deputatul Bogdan Rodeanu.


Articole înrudite