La sfârşit de an, când toată lumea ar trebui să tragă linie şi să îşi facă un bilanţ al activităţii desfăşurate în ultimele 12 luni, am încercat să aflăm de la consilierii gălăţenilor, judeţeni sau municipali care ar fi priorităţile pentru anul viitor. Din păcate, singurii de la care nu am putut afla un punct de vedere sunt consilierii locali ai PDL, niciunul dintre cei 3 neputând fi contactat sau nedorind să îşi spună punctul de vedere pe această temă decât după Anul Nou, cum este cazul consilierului local PDL Cătălin Cristache.
„Înfiinţarea de noi locuri de muncă, o prioritate”
Acest lucru reiese analizând opiniile consilierilor locali cu care am discutat şi pe care i-am întrebat care este din punctul lor de vedere prioritatea pentru anul viitor. „Cred că prioritatea sunt investiţiile noi, care să aducă noi locuri de muncă în domeniul economiei, şi nu în cel social sau administrativ, lucru care să se facă prin atragerea de investitori sau prin parteneriate publice-private. Investitorilor trebuie să le creăm condiţii şi facilităţi pentru a veni să investească la Galaţi”, ne-a declarat consilierul local PNL Săvel Rotaru.
O părere asemănătoare o are consilierul local PSD Florin Popa, care este şi viceprimar: „Crearea de locuri de muncă şi finalizarea lucrărilor la Parcul Industrial, care ar trebui să fie gata la sfârşitul trimestrului I al anului viitor, iar în acest fel vom atrage investitori care să înfiinţeze locuri de muncă”.
Consilierul judeţean PC Florin Gasparotti ne-a declarat următoarele: „În calitatea mea de preşedinte al comisiei 3, voi susţine cu prioritate obiectivele, propunerile şi acţiunile legate de agricultură şi dezvoltarea urbană a localităţilor rurale. În cazul agriculturii văd o relaţie mai apropiată cu Ministerul Agriculturiii, în vederea implementării unor programe şi proiecte în acest domeniu”.
„Mai mulţi bani la bugetul local”
Acest lucru consideră consilierul local PP-DD Marian Alexandru că ar trebui să fie prioritatea anului viitor, aceasta urmând să fie realizată printr-o colectare mai eficientă a taxelor şi impozitelor locale: „Dacă ai bani poţi face investiţii care să conducă la înfiinţarea de locuri noi de muncă, să construieşti, să asiguri servicii”, ne-a mai declarat Marian Alexandru.
Consilierul local PC Eugen Găvan crede că pe lista de priorităţi ar trebui să se afle în primul rând regândirea sistemului de termoficare şi de distribuţie, regândirea costurilor pe termoficare, regândirea sistemului de transport public, care este asigurat atât de partea publică, cât şi de cea privată, gândirea sistemului de trafic în tot oraşul, care este sufocat din punct de vedere al circulaţiei. „De asemenea, cred că ar trebui să deblocăm neputinţa municipalităţii în ceea ce priveşte construirea parcărilor subterane şi supraterane”, ne-a mai declarat Eugen Găvan.
Ce doresc consilierii judeţeni
Consilierul judeţean Dorin Butunoiu ne-a declarat că, în opinia sa, principala ţintă pentru anul viitor ar trebui să fie la nivelul judeţului atragerea de fonduri europene. „Ar trebui să atragem anul viitor fondurile europene care mai sunt alocate pentru judeţul Galaţi, deoarece 2013 este ultimul an în care mai pot fi atrase fonduri europene din prima etapă, şi anume 2007- 2013”, ne-a declarat consilierul judeţean PSD Dorin Butunoiu. Consilierul judeţean PDL Iulian Aramă ne-a declarat că îşi doreşte ca anul viitor să existe înţelegere şi cooperare la nivelul Consiliului Judeţului. „Prioritară cred că ar trebui să fie reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene”, ne-a declarat Aramă.