24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima: Timp de 30 de ani, conducătorii nevolnici au dezbinat poporul
Cristian Dima: Timp de 30 de ani, conducătorii nevolnici au dezbinat poporul

Iarna a adus, în ultimele zile, ninsorile de care nu credeam că mai avem parte. Copii şi adulţi laolată s-au bucurat de fulgii de zăpadă, însă, în scurt timp a devenit coşmar. A nins abundent, a viscolit, iar troienele au acoperit străzi, parcări, alei. Şi, de aici, o poveste frumoasă, o ninsoare de basm s-a transformat în coşmarul deszăpezirii.
S-au dus vremurile când toată lumea se mobiliza şi scăpa de o problemă ce poate chinui şi trena săptămâni întregi, iarna.
Este adevărat că autorităţile au obligaţia de a curăţa străzile şi de a reda circulaţiei străzile şi trotuarele, însă nimeni nu e obligat să ne cureţe de zăpadă maşina sau să ne cureţe treptele de la intrarea în bloc.
Mobilizarea minunată a tuturor din vremurile de odinioară nu poate fi văzută, mai ales în mediul urban. Spiritul de coechipier al naţiunii s-a distrus cu îndârjire de aproape toţi cei ce au condus poporul . 30 de ani cu conducători nevolnici au dezbinat poporul indiferent de anotimp. Dorinţa de a fi solidar cu aproapele tău a dispărut şi asta reflectă că naţiunea s-a afundat într-o stare pierdută, în negura nefericirii şi a lipsurilor, condusă sinuos de inepţi fără rezultate individuale. Şi atunci de unde să avem rezultate colective?


Articole înrudite