14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima: Programele pentru IMM-uri trebuie deblocate urgent, altfel România va intra în colaps economic
Cristian Dima: Programele pentru IMM-uri trebuie deblocate urgent, altfel România va intra în colaps economic

Antreprenorii români s-au săturat să tot aştepte banii europeni destinaţi întreprinderilor mici şi mijlocii în condiţiile în care Ministerul Economiei a blocat tot. Nu numai că nu au fost demarate noi programe destinate IMM-urilor, dar şi cele vechi, aflate în derulare, au fost blocate. Pe fondul crizei economice provocate de pandemia de COVID-19, Uniunea Europeană a pus la dispoziţia ţărilor membre fonduri nerambursabile, dar şi alte instrumente financiare care vin în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii, acestea fiind cele mai afectate în contextul economic actual. Pe scurt, este vorba despre granturi, împrumuturi şi garanţii. Ce s-a făcut la Ministerul Economiei pentru ca IMM-urile să poată beneficia de aceste programe europene? Au făcut în aşa fel încât au blocat tot! Aşa o lipsă de respect din partea ministerului de profil faţă de mediul de afaceri nu cred că a mai fost în ultimii 30 de ani.
Mii de firme sunt cu activitatea blocată sau  puternic diminuată din cauza crizei economice care a pus stăpânire pe ţara noastră. Cei care au îndrăznit să depună proiecte pe linii de finanţare acum blocate, nu mai reuşesc să respecte planurile de afaceri asumate din cauza faptului că se tot amână alocarea banilor pentru plăţi. Banii promişi de stat nu mai vin, noi linii de finanţare nu se deschid, iar mediul economic din România este la un pas de a se prăbuşi. Un colaps economic poate fi combătut doar cu intervenţii solide in partea statului prin programe de sprijin economic şi măsuri fiscale! Programele pentru IMM-uri trebuie deblocate urgent, altfel România va intra în colaps economic. Milioanele de euro puse la dispoziţie de Uniunea Europeană vor fi pierdute, iar agenţii economici din ţara noastră se vor prăbuşi unul câte unul!


Articole înrudite