Întreprinderile mici şi mijlocii şi fermierii au nevoie de mare ajutor după ce aproape că au fost doborâte de pandemie şi de criza economică generată de războiul din Ucraina.
Activarea măsurilor de sprijin din cadrul pachetului „Sprijinim România” este de un real folos mediului economic din ţara noastră.
O bună parte din aceste măsuri sunt active, iar antreprenorii încep să nutrească speranţa că nu se vor prăbuşi.
Guvernul a disponibilizat fonduri de la bugetul de stat, dar şi fonduri europene.
Astfel, mediul de afaceri va beneficia de granturi pentru activităţi productive de încă 412 milioane.
Tot în cadrul Programului „Sprijinim România” au fost lansate programe a căror finanţări mai aduc opt miliarde de le în sectorul economic.
Pentru investiţiile cu impact major în economie de peste 1 milion de euro a fost activată o schemă de ajutor de stat de 200 de milioane de euro pentru stimularea proiectelor de dezvoltare regională.
De asemenea, sunt alocate alte 300 milioane de euro pentru a sprijini companiile din domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane în vederea compensării creşterii masive a preţurilor la carburant.
Alte 5,2 miliarde de lei alocate din fonduri naţionale şi europene sunt dedicate investiţiilor aflate în derulare pentru a preîntâmpina eventuale blocaje în derularea proiectelor din cauza creşterii preţurilor la materiale de construcţii.
Nu în ultimul rând, pentru fermieri s-au disponibilizat 300 de milioane de euro ce reprezintă granturi pentru capital de lucru.
Mediul economic românesc avea nevoie ca de aer de acest sprijin pentru că altfel mii de firme riscau să intre în colaps.
Cristian Dima, Preşedinte Consiliul Naţional ALDE