Bugetul de stat pe 2023 şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 au fost adoptate miercuri, 14 decembrie 2022, în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor Pentru proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.
Proiectul de buget pentru anul viitor este configurat pe o creştere economică de 2,8%, în condiţiile în care şocul economic provocat de pandemie este unul dintre cele mai semnificative din istoria recentă, se arată în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2023, publicat de Ministerul Finanţelor.
În bugetul de stat pe anul viitor, pentru judeţul Galaţi, sunt prinse fonduri care vor asigura continuarea lucrărilor la principalele investiţii în infrastructură, aşteptate cu interes de gălăţeni. Ba chiar a fost acceptat şi amendamentul depus de parlamentarii PSD din Galaţi şi Brăila pentru alocarea fondurilor necesare realizării studiului de fezabilitate pentru Aeroportul Galaţi.
Potrivit senatorului social-democrat, Laura Georgescu, „cele mai importante investiţii pentru dezvoltarea Galaţiului prinse în bugetul ministerelor de resort sunt:
- Ministerul Transporturilor alocă fonduri pentru începerea sau continuarea lucrărilor la Drumul Expres Galaţi-Brăila, construcţia Drumului Expres Galaţi-Brăila şi a Variantei de Ocolire a municipiului Galaţi (Centura Mare), Platforma multimodală Galaţi şi finalizarea Drumului de Centură a municipiului Tecuci.
! Şi - cel mai important - în Bugetul de Stat pentru anul 2023 a fost cuprins şi amendamentul depus de parlamentarii PSD din Galaţi şi Brăila privind alocarea a 15 milioane de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a studiilor asociate pentru AEROPORTUL de la GALAŢI.
- Ministerul Culturii a alocat bani pentru un important proiect de cercetare arheologică comun România-Ucraina, în vederea descoperirii locului de înmormântare al Hatmanului Mazepa (1639-1709), prin suplimentarea bugetului Institutului Naţional al Patrimoniului.
- Ministerul Dezvoltarii, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a alocat bani pentru continuarea Programului din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin care se face achiziţie de mijloace de transport public, adică tramvaie de 18 m unidirecţionale pentru municipiul Galaţi.
- Ministerul Educaţiei a alocat sumele necesare pentru Programele din Fondul Social European (FSE) prin care Inspectoratul şcolar Judeţean derulează două proiecte: „ORIZONT - Educaţie pentru comunitatea viitorului” şi „A Doua Şansă la educaţie la ORIZONT”.
- Ministerul Justiţiei a prevăzut fonduri pentru extinderea şi amenajarea Palatului de Justiţie Galaţi şi reparaţii capitale la sediul Judecătoriei Tecuci.
- Ministerul Public a prevăzut, din credite de angajament, achiziţionarea unui sediu pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi”.
Laura Georgescu a mai precizat că: „aşa cum este construit, prin Bugetul de Stat 2023 se vor aloca bani în funcţie de programele din cadrul sectoarelor esenţiale, de care judeţul Galaţi va beneficia, precum: Capital de lucru pentru agricultură, Sprijin pentru populaţia din categoriile vulnerabile, Investiţii în infrastructura de sănătate, Reducerea abandonului şcolar, finanţare pentru studenţi şi, mai ales, programele de sprijin pentru populaţia vulnerabilă. Galaţiul este bine reprezentat în acest exerciţiu financiar!”.