22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Autobuze noi sau second hand pentru Galaţi? Aceasta-i întrebarea care pune la încercare alianţa PSD-ALDE
Autobuze noi sau second hand pentru Galaţi? Aceasta-i întrebarea care pune la încercare alianţa PSD-ALDE

Discuţii aprinse în spaţiul public după ce socetatea de transport public local a lansat în sistemul electronic de achiziţii publice o licitaţie pentru achiziţia a 30 autobuze second hand. Această achiziţie vine pe fondul promisiunilor actualei administraţii de a reînnoi aproape în întregime parcul auto al Transurb cu autobuze, troleibuze şi tramvaie noi. Anunţul de participare lansat de Transurb SA prevede achiziţie 30 autobuze urbane diesel second-hand, de 12 metri lungime, în loturi de câte 10 autobuze fiecare, cu mimin următoarele caracteristici ale motorului: minim EURO IV, tip DAF / MAN D0834-02/D0836 LOH-03/echivalent, putere motor până la 200 kW, 6 cilindrii în linie şi trebuie să fie cu ani de fabricaţie şi prima înmatriculare nu mai vechi de 2007. Valoarea totală estimată se ridică la 4.230.000 lei fără TVA, adică aproape 1 milion de euro.

Cum motivează conducerea Transurb SA

Directorul societăţii, Mihai Cadinoiu, susţine că nu mai poate aştepta până la achiziţia noilor mijloace de transport în comun deoarece cu parcul auto din acest oment nu va putea trece iarna, călătorii fiind total nemulţumiţi de înghesuiala şi condiţiile de transport din acest moment, timp de aşteptare în staţii prelungindu-se peste răbdări. ”De când a venit frigul, nu mai putem scoate pe traseu toate mijloacele de transport pe care le deţinem pentru că autobuzele pornesc mai greu, se strică... În prezent parcul auto are 135 de autobuze şi ar trebui să ieşim pe traseu cu 115, iar 20 să fie în aşteptare pentru a înlocui autobuzele care se strică pe traseu. Acum noi putem ieşi doar cu 107 autobuze pe traseu pentru că restul sunt defecte. Nu ne permitem să aşteptăm până cînd vor veni cele noi, iar eu nu mă întind decât atât cât mă ţine plapuma”, ne-a declarat Mihai Cadinoiu. 

Ce spune primarul 

În privinţa acestui subiect, Primăria municipiului Galaţi precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, că licitaţia lansată de S.C. Transurb S.A. Galaţi pentru achiziţionarea celor 30 de autobuze second hand este o decizie care aparţine exclusiv conducerii societăţii de transport public local. Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu i-a convocat la discuţii, sâmbătă, 24 noiembrie 2018, pe reprezentanţii societăţii de transport public local. „Refuz categoric să susţin un astfel de proiect care nu are nimic în comun cu strategia asumată de mine şi Consiliul Local. În condiţiile în care actuala administraţie depune eforturi considerabile pentru ca transportul public în comun să fie modernizat, nu admit ca directorul unei societăţi publice subordonate să nu ţină cont de hotărârile Consiliului Local şi de proiectele pe care le avem în derulare. Este inacceptabil ca municipiul Galaţi să continue să achiziţioneze pentru cetăţenii săi mijloace de transport în comun la mâna a doua, de o calitate îndoielnică. Achiziţia de autobuze second hand nu este singura opţiune pentru ca societatea să nu se confrunte cu probleme în sezonul rece. S.C. Transurb S.A. Galaţi va beneficia de tot sprijinul nostru şi va fi susţinută în aşa fel încât să treacă cu bine peste iarnă. O prioritate a mandatului meu este înnoirea parcului auto al Transurb şi realizarea unui management de trafic modern şi nu am de gând să renunţ la acest obiectiv. Motiv pentru care solicit ferm conducerii S.C. Transurb S.A. Galaţi să-şi reevalueze opţiunile şi să-şi reconsidere poziţia”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Este ştiut faptul că societatea Transurb se luptă cu grave probleme financiare şi este greu de crezut că va putea face achiziţia din surse proprii, iar municipalitatea a declarat fără echivoc că este împotriva achiziţiei de autobuze second hand în condiţiile în care are în derulare mai multe licitaţii pentru achiziţia de mijloace de transport în comun noi. Cu toate că ambele părţi îşi susţin cauza declarativ, nici conducerea Transurb şi nici municipalitatea nu îşi asumă un răspuns clar dacă această licitaţie va merge mai departe sau va fi anulată. Rămâne de văzut cum se va tranşa problema la masa negocierilor politice în zilele următoare, căci primarul (PSD) şi directorul Transurb (ALDE) şi şefii partidelor din care fac parte ar trebui să ajungă repede la un compromis dacă nu vor să pună în pericol alianţa.


Articole înrudite