Sala Sporturilor a fost înţesată de membrii ALDE, sâmbătă. Circa 3.000 de oameni au venit, din întregul judeţ, la lansarea candidaţilor, eveniment la care au participat cei doi lideri naţionali, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin. În sală, printre membrii de partid, s-a aflat şi Lucian Bute, care a fost aplaudat de oameni.
Senatorul Eugen Durbacă, preşedintele ALDE Galaţi, candidat pentru funcţia de primar al Galaţiului, a precizat obiectivele pe care şi le propune ALDE pentru alegerile locale: 24% la Consiliul Local Galaţi (7-8 consilieri), 23% la Consiliul Judeţean (9-10 consilieri), 9-10 primari în judeţ, funcţiile de primar sau viceprimar al municipiului Galaţi, precum şi funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al CJ.
Durbacă a avut un discurs axat pe necesităţile oraşului pentru acest mandat, punctând ideea că Galaţiul se află într-o stare în care “nu e momentul pentru experimente, ci e nevoie de experienţă”. Durbacă a arătat nevoia de locuinţe pentru tineri dar şi pentru cadrele didactice, care ar trebui să primească locuinţe de serviciu, construcţia de creşe şi grădiniţe complet echipate, spaţii de relaxare (refacerea Plajei Dunărea şi a Lacului Vânători), locurile de muncă, asigurarea apei calde şi a căldurii, infrastructura rutieră, asistenţă socială pentru oamenii singuri, construcţia de cluburi pentru pensionari.
Criticile la adresa adversarilor politici au venit mai curând din partea liderilor naţionali. Daniel Constantin a arătat că PNL este condus în prezent, în filialele din Moldova, vizitate de ei deja, de către foşti PDL-işti. Tăriceanu, la rândul său, a punctat necesitatea unei viziuni de dezvoltare a Galaţiului, astfel încât oraşul să nu mai fie axat economic doar pe activitatea combinatului siderurgic.
În timpul lansării, în sală au fost ridicate foi albe, în locul imaginilor cu candidaţii pe care membrii de partid îi susţin. Pe fundalul sălii, în spatele candidaţilor, nu se afla nici un însemn al partidului, ALDE înţelegând să respecte prevederile legislaţiei în vigoare.