10 probleme la care am fi aşteptat răspuns de la viitorii parlamentari

În ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare 2012 vă prezentăm un bilanţ al comportamentului partidelor/candidaţilor şi al principalelor mesaje electorale realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP), care constată că aceştia au ignorat cu bună ştiinţă să explice românilor care sunt soluţiile propuse pentru problemele reale politice/economice şi sociale cu care se confruntă România astăzi.

În opoziţie cu temele ce urmează, discursul şi promisiunile candidaţilor la alegerile parlamentare a fost lipsit de substanţă şi viziune, frizând uneori ridicolul. Clasa politică se află într-o spirală negativă a procesului de selectare a reprezentanţilor săi, ceea ce duce la o accentuată degradare a capacităţii de a identifica problemele societăţii cărora trebuie să le găsească soluţii. Într-un asemenea context, înţelegem dezamăgirea şi lipsa de interes pentru politică şi politicieni în general şi pentru alegerile de duminică în special. Cu toate acestea, în orice societate democratică singura soluţie rămâne participarea la viaţa publică şi politică, crescând responsabilitatea actorilor societăţii civile de a genera în spaţiul civic soluţii viabile la adevăratele probleme cu care se confruntă societatea astăzi.

Statul dispune de resursele publice de care ar avea nevoie pentru salarii, pensii şi investiţii, dar guvernanţilor nu le pasă cum se cheltuiesc banii provenind din taxele şi impozitele cetăţenilor. Hemoragia banilor publici se vede cel mai clar în achiziţii publice: peste 2,2 miliarde de euro se pierd anual prin preţurile supraestimate din contractele de achiziţie publică (o Autoritate Contractantă poate plăti  şi de 7 ori mai mult decât alta pe aceleaşi produse/servicii). 33% din aproximativ 10 miliarde cheltuite anual în licitaţii publice în România sunt câştigate în ultimii ani de aceleaşi 50 de firme, dovadă clară că piaţa achiziţiilor publice nu este competitivă.

90% din cele peste 3.300 de localităţi din România nu îşi pot acoperi nici măcar cheltuielile curente din veniturile pe care le au. Multe sunt înfiinţate la presiunea parlamentarilor inconştienţi de faptul că fărâmiţarea României în atâtea localităţi duce la imposibilitatea dezvoltării noastre ca ţară. Pentru comparaţie, Anglia are 346 de localităţi la o populaţie de 53 de milioane de locuitori.

Mai mult de o treime din angajaţii din România (2,3 milioane) muncesc astăzi la negru datorită unui sistem fiscal împovărător, devenind o bombă cu ceas pe măsură ce se apropie de vârsta la care nu mai pot munci, statul fiind nevoit să dezvolte scheme sociale de asistenţă (pensie minimă şi servicii medicale) pentru ei din veniturile celor ce muncesc legal. Forţa de muncă a României este în scădere, cea calificată pleacă din România, numărul de angajaţi la stat este foarte mare, astfel că în 15 - 20 ani se va ajunge ca 1 angajat să susţină costurile a 2 pensii.

Nivelul educaţiei scade în mod vizibil de la an la an şi la haosul din învăţământul românesc privesc cu detaşare şi chiar cinism toţi politicienii români (mai ales cei care au obţinut ei înşişi diplome şi calificări în forme de învăţământ obscure). Se fac continuu tot felul de experimente în sistem fără a se evalua anterior impactul. Generaţiile de elevi din ultimii ani reprezintă o catastrofă naţională la care am ajuns din cauza profesorilor cărora le-a convenit să acopere minusurile de educaţie ale elevilor pentru a îşi salva catedrele. Efectul: mai puţin de un sfert dintre absolvenţii de liceu au luat BAC-ul în 2012, iar în câţiva ani nivelul şi tipul de specializări în care românii vor concura cu cei al altor state europene ne va pune în situaţii umilitoare. România generează o forţă de muncă slab calificată, ce nu poate să atragă decât investiţii cu valoare adăugată mică; în cazul celor care merg la muncă în alte state - vor accesa locurile de muncă cel mai prost plătite.

În acest moment România nu mai este credibilă între partenerii europeni pentru că fondurile europene la noi au ajuns să fie absorbite în ritmul clientelei de partid şi aşa vor continua lucrurile, întrucât nu ne punem la punct un mecanism de combatere a conflictelor de interese. Nu există populism mai evident decât cel practicat de politicienii noştri care cer românilor să cheltuiască cu orice preţ şi în orice fel cât mai mulţi bani europeni, indiferent de (lipsa de) rezultatele efective ale acestor proiecte din fonduri structurale.

Clasa politică nu mai este credibilă când anunţă reformarea unor sectoare cheie - cum ar fi cel al sănătăţii, pentru că omite să pună la dispoziţia populaţiei informaţii cruciale astfel încât să fie de acord sau nu cu schimbările anunţate. Nu ştim cât costă efectiv serviciile medicale pe care le primim acum în sistemul public, dar ni se cere să fim de acord cu schimbări radicale. În acelaşi timp, plecarea medicilor români din ţară este foarte gravă (exodul medicilor români a depăşit 10% iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că atunci când migraţia medicilor dintr-o ţară atinge 2%, statul respectiv trebuie să introducă cod roşu!).

În 2012 avem în faţă falimentul incontestabil şi confiscarea sectoarelor strategice de către anumite grupuri de interese nelegitime conectate la mediul politic (energia, transporturile, sănătatea şi altele) - politicienii noştri ne sfidează inteligenţa, făcând afaceri transpartinice.

Politicile fiscale din ţara noastră descurajează în mod evident orice potenţial investitor (la 100 de lei plătiţi unui salariat, un angajator plăteşte alţi 80 de lei ca impozite şi contribuţii), în ultimii ani nemaiauzindu-se numele niciunui investitor strategic interesat să vină în România, ci de numele celor care pleacă din ţara noastră. România nu atrage investitori, nu are proiecte să le propună, are în schimb funcţionari şi politicieni care le cer acestora avantaje personale sau/şi pentru partid. În acelaşi registru, în România firmele cu datorii pot fi uşor vândute unor străini, în acest fel eludându-se datoriile faţă de statul în care s-a făcut afacerea.

România nu are, de fapt, nici un viitor în  agricultură cu forţă de muncă românească pentru că românii nu mai doresc să muncească. Cu 62% din suprafaţa ţării teren agricol, România este în prezent importator net de produse agricole, deoarece agricultura a fost considerată un domeniu marginal de toţi politicienii. Nu se dezbate în spaţiul public viziunea guvernamentală în agricultură care să ţină cont de faptul că în acest moment, agricultura românească nu este un domeniu economic, ci se practică o agricultură de subzistenţă, care nu are cum să genereze dezvoltare. Nu avem nici astăzi cadastru naţional în România, iar explicaţia stă tot în zona intereselor oamenilor politici.

Suntem în pragul unui nou şoc asupra bugetului de stat, care va genera măsuri fără precedent de austeritate în prima parte a anului viitor, poate mai dure decât cele anunţate în luna mai 2010, iar politicienii uită că au datoria să explice populaţiei aceste scenarii plauzibile.