În preistorie, tocmai la începutul paleoliticului superior, lupul a fost prima specie domesticită, în timp ce, transformându-se în câine, a trecut de la statutul de duşman la cel de prieten al omului, alter ego-ul său sălbatic a devenit obiectul temerilor şi fanteziilor.
La începutul acestei poveşti, acum mai bine de 30.000 de ani, Europa de astăzi se afla în mijlocul erei glaciare. La acea vreme, omul, care trăia expus în mijlocul stepelor înierbate, era mai mult un culegător decât un vânător. Prin urmare, caută prada la îndemâna lui. În umbra mamuţilor uriaşi şi a zimbrilor, trăiau lupi şi oameni. În ciuda dimensiunilor lor mai mici, uniunea lor este puterea lor. Pe vremea aceea, lupii şi oamenii erau vecini, rivali şi duşmani în acelaşi timp: trăiau împreună pe acelaşi teritoriu şi se cunoşteau. Lupii sunt la apogeul succesului lor evolutiv, oamenii în zorii acestuia.
Aspectul câinelui. O poveste despre lupi prietenoşi
De-a lungul timpului, unii indivizi ai haitei de lupi s-au aventurat şi mai aproape de oameni. De ce? Adesea pentru că fuseseră respinşi de haita lor. Din multe motive – răniţi, foarte tineri sau dimpotrivă prea bătrâni – aceşti indivizi erau în orice caz printre cei mai slabi, cei mai puţin agresivi şi cei mai puţin suspicioşi. Astfel, aceşti primi lupi crescuţi de oameni au devenit adolescenţi care nu şi-au părăsit niciodată părinţii...
În schimb, printre lupii sălbatici, tânărul adult ajunge întotdeauna să plece pentru a revendica un alt teritoriu... sau să fie ucis de alţii care îl apără pe al lor. De ce să pleci? De ce să renunţi la securitatea grupului? Pur şi simplu pentru că numărul de lupi dintr-un teritoriu depinde de cantitatea de pradă disponibilă. Acesta este cazul tuturor prădătorilor, inclusiv al verişoarei sale, vulpea. Aceasta este una dintre marile legi fundamentale ale vieţii: populaţiile sunt reglementate de disponibilitatea resurselor.
Domesticirea lupului - o chestiune de consimţământ?
Când şi-au schimbat lupii libertatea pentru dominaţia umană care i-a făcut tovarăşi de vânătoare? Jean-Marc Landry, biolog, etolog şi specialist în sisteme pastorale, propune următoarea ipoteză: „Întotdeauna avem tendinţa de a ne întreba de ce oamenii au domesticit lupul. De fapt lupul se autodomesticeşte! La început, omul folosea lupul doar ca pe o alarmă, pentru a avertiza asupra pericolului. Oamenii i-au favorizat inevitabil pe cei mai docili indivizi, cei care se temeau cel mai puţin de om. Deci aceştia aveau acces la mai multă hrană. Din această cauză puii lor aveau şanse mai mari de supravieţuire. Astfel, încetul cu încetul, trasătura de docilitate s-a transmis din generaţie în generaţie. Unele studii de genetică, în special pe vulpea argintie, au arătat că, dacă alegi docilitatea, atunci apar exemplare cu coadă curbată pe spate, urechile atărnate sau o modificare a culorii blănii... pe care o găsim astăzi la câine.”
Odată cu apariţia vitelor, lupul prădător devine duşman
Între apariţia primilor câini lup şi cea a primelor vite, în istoria umanităţii s-a produs un punct de cotitură major, în urmă cu exact 11.000 de ani: sedentarizarea. În această perioadă marcată de sfârşitul glaciaţiilor, clima a devenit mai blândă. Vânătorii-culegători nomazi devin apoi fermieri şi păstori. Datorită acestor noi moduri de subzistenţă, în puţin mai puţin de 2 milioane de ani, populaţia umană a explodat şi a crescut de la câteva milioane la 170 de milioane la începutul erei noastre. Prădătorii devin apoi duşmani pentru oameni. Este începutul unei relaţii verticale şi al dominaţiei, analizată de Jean-Marc Landry: „Graţie ameliorării şi domesticirii plantelor, omul devine producător, generator de bunuri. Anterior, era într-o relaţie orizontală cu mediul său, a făcut parte din el, aşa cum sunt şi astăzi populaţiile de vânători-culegători care trăiesc în Amazon, factorii de mediu au avut un impact din ce în ce mai mic asupra lor. Dacă luăm în considerare această evoluţie, putem spune că oamenii au devenit un fel de specie invazivă: factorii de mediu nu ne-au mai permis să controlăm expansiunea populaţiilor.”
Originile mitologiei lupului
Pe măsură ce societăţile umane au crescut, lupii au fost demonizaţi şi, încetul cu încetul, eradicaţi. Promulgat sub Carol cel Mare în anul 813, legea „De Villis” hotărăşte distrugerea lor sistematică. De asemenea, în acest moment a fost creată Louveterie, prima instituţie din istorie, responsabilă de reglementarea unei anumite specii.
Între 1764 şi 1767, un caz care avea să devină emblematic pentru fenomenele de frică colectivă, a zguduit Europa. Episodul este amintit ca Bestia din Gévaudan, iar aventura agravează şi mai mult reputaţia proastă a lupilor. Şi justifică eradicarea lor continuă. Până în secolul al XVI-lea, în Marea Britanie nu mai existau lupi.
În ceea ce priveşte Franţa, ultimii lupi au fost ucişi acolo în anii 1930. Până în 1992, Lupul Cenuşiu şi-a revenit în Abruzzo, în Italia, una dintre rarele ţări din Europa unde nu a fost exterminat. De atunci, Canis Lupus a reînviat frici ancestrale adormite, şi se opune din nou oamenilor, în special în teritoriile în care ei continuă să trăiască din păstorit. (ilustraţie: Henry Holdsworth - The Wolf)
