Kakapo (Strigops habroptila), o pasăre nativă din Noua Zeelandă, cunoscută sub numele de bufniţa-papagal datorită aspectului său neobişnuit care împrumută caracteristici de la aceste două specii, se află pe lista roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (International Union for Conservation of Nature, IUCN) care cuprinde vieţuitoarele ameninţate cu dispariţia. Principalele două pericolele care au decimat efectivele sale - care numără în prezent doar circa 150 de exemplare - au fost intervenţia umană în habitatul său natural şi efectul distructiv al animalelor aduse de colonişti.
Kakapo este o pasăre nocturnă de dimensiune mare — un exemplar matur atingând 58-64 centimetri şi până la 4 kilograme — de culoare verde, cu un corp ce seamănă cu cel al unui papagal, şi cap de bufniţă. Se hrăneşte cu frunze, tulpini, rădăcini, fructe, nectar şi seminţe
Caracteristica deosebită a sa este incapacitatea de zbura, unul dintre principalele motive pentru care efectivele sale sunt în prezent ameninţate cu dispariţia.
Cântecul masculilor, care seamănă cu un "bum" repetat, se aude de multe ori la o distanţă chiar şi de 5 kilometri, în special în perioada de reproducere care durează trei-cinci luni şi are loc o dată la doi-cinci ani. Femelele, care au nevoie de 5-11 ani pentru a ajunge la vârsta reproducerii, se ocupă singure de cele unu până la patru ouă depuse.
Kakapo are o durată de viaţă de cel puţin 60 de ani.
Această specie trăieşte în efective foarte restrânse în trei locaţii îndepărtate din Noua Zeelandă. Frecvent întâlnită în trecut în Insula de Nord, Insula de Sud şi Insula Stewart din Noua Zeelandă, pasărea a dispărut din majoritatea zonelor din cauza colonizării umane. Până în 1976, populaţia de kakapo din Fiordland din Insula de Sud a fost redusă la 18 păsări, toate de sex masculin. În 1977, un colectiv aflat în declin rapid, de circa 150 de păsări, a fost descoperit pe Insula Stewart. Între anii 1980 şi 1992, 61 de păsări rămase în această regiune au fost transferate în alte regiuni precum Codfish, Anchor şi Little Barrier. În 1999 se mai aflau în viaţă numai 26 de femele şi 36 de masculi. Populaţia s-a stabilizat şi a început apoi să crească treptat în urma implementării unui program intensiv de gestionare a exemplarelor. Până în 2016, populaţia de kakapo a ajuns la 157 de exemplare, potrivit IUCN.
În ciuda programelor de protejare a sa, specia se află în continuare pe lista cu vieţuitoare ameninţate cu dispariţia.
Începând din 2002, cel puţin 15 exemplare de kakapo au fost diagnosticate cu o formă de inflamaţie în zona cloacei, o boală care stârneşte îngrijorare în rândul celor care se ocupă de conservarea speciei, mai arată sursa citată.
Kakapo este o specie protejată prin lege în Noua Zeelandă şi este listată în apendicele 1 al CITES — Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie. Toate exemplarele care mai trăiesc azi sunt urmărite în permanenţă cu ajutorul sistemelor de localizare, iar fiecare cuib este monitorizat prin camere de luat vederi cu infraroşu şi senzori de proximitate. În plus, toate speciile invazive, precum şobolanii şi pisicile, de care kakapo nu se poate apăra din cauza incapacităţii sale de a zbura, au fost eradicate din regiunile în care trăieşte această pasăre.
