22 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Girafele sunt ameninţate cu dispariţia
Girafele sunt ameninţate cu dispariţia

Girafele sunt ameninţate cu dispariţia, în condiţiile în care numărul acestora a scăzut cu aproximativ 40% în ultimele trei decenii, a informat Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN), citată de DPA.
În acest context, girafele au fost introduse pe Lista Roşie a organizaţiei, ca specie "vulnerabilă", a precizat IUCN în cadrul unei conferinţe ONU dedicată biodiversităţii, desfăşurată la Cancun, Mexic.
Aceste animale sunt ameninţate de vânătoarea ilegală, de tulburările civile, de mine şi de extinderea fermelor, potrivit organizaţiei non-guvernamentale cu baza în Elveţia.
În prezent, mai puţin de 98.000 girafe au rămas în Africa.
Mai multe specii de păsări au intrat, de asemenea, pe Lista Roşie actualizată, realizată de organizaţie. Printre acestea se numără papagalul gri african, care se afla în categoria speciilor vulnerabile şi a fost trecut în rândul speciilor confruntate cu un risc pronunţat de dispariţie.
Papagalii gri sunt apreciaţi ca animale de companie datorită capacităţii lor de a imita vorbirea umană, însă numărul lor este în scădere în condiţiile în care multe păsări au fost capturate, iar habitatul lor natural din Africa Centrală s-a diminuat.
În plus, soiuri sălbatice de plante folosite în alimentaţie, cum ar fi orzul, ovăzul, floarea-soarelui şi mango au fost la rândul lor incluse pe listă.


Articole înrudite