26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cele mai des întâlnite necuvântătoare de companie sunt câinii, pisicile, hamsterii, porcuşorii de Guineea, peştii de acvariu sau papagalii. Însă, deşi numărul lor este mai scăzut, există şi crescători de reptile, pasionaţi de frumuseţea inegalabilă a acestora. Pentru cei care s-au gândit să îşi achiziţioneze o reptilă, vom oferi sfaturile de care trebuie să ţină cont pentru a le oferi toate condiţiile necesare unui trai aproape ca în libertate.
În pagina de săptămâna aceasta vom vorbi despre iguane, nişte animale spectaculoase datorită aspectului exterior, care a fascinat mulţi iubitori de reptile.
Iguana este originară din America de Sud şi Centrală şi îi plac climatele tropicale. La început, acestea au fost percepute drept animale pentru grădinile zoologice, iar mai apoi au devenit nişte îndrăgite reptile de companie. La fel ca şi în cazul celorlalte specii de animale exotice, iguanele sunt pe cale de dispariţie, numărul acestora scăzând în permanenţă din cauza modificărilor perpetue ale mediului, din cauza braconajului şi a faptului că, în unele ţări, sunt considerate delicatese. Iniţial, achiziţionarea unei iguane se făcea cu mare dificultate şi, de cele mai multe ori, prin contrabandă. Dar datorită interesului crescut pentru această specie, magazinele cu animale au început să le comercializeze. Cu toate acestea, nu înseamnă că sunt la îndemâna oricui - fiind o specie rară, preţul iguanei este destul de ridicat.
Atunci când vă hotărâţi să vă achiziţionaţi o iguană, trebuie să vă însuşiţi câteva cunoştinţe minime cu privire la îngrijire şi la bolile cele mai întâlnite la iguană. În momentul în care aveţi în faţă câteva exemplare de iguană, trebuie să aveţi în vedere câteva aspecte - trebuie evitate cele care par lipsite de energie, sunt slabe sau la care se observă diformităţi ale corpului. De asemenea, nu sunt semne bune nici petele de culoare închisă. Indicat este să achiziţionaţi un exemplar tânăr, deoarece acesta se va adapta mult mai uşor şi va fi mai sociabil.

Acvariul trebuie să fie cât mai mare

Sunt câteva aspecte care trebuie luate în calcul şi în privinţa adăpostului reptilei. Iguana se dezvoltă foarte rapid în primii trei ani de viaţă şi de aceea este indicat ca la cumpărarea unui exemplar să aveţi şi un acvariu de aproximativ 25 de litri. Aceste reptile au nevoie de un spaţiu destul de mare pentru a se dezvolta armonios, dar şi pentru a fi sănătoase şi mulţumite. Important de reţinut este faptul că iguanele nu trebuie lăsate libere prin casă, nesupravegheate, pentru că au tendinţa de a înghiţi obiectele pe care le găsesc. Adăpostul iguanei poate fi constituit dintr-un acvariu de sticlă, din poliuretan sau din plasă, unde trebuie amplasate mai multe obiecte. Pentru început, trebuie aşezate câteva ramuri pentru a-i conferi un spaţiu în care se poate odihni, iar acvariul trebuie căptuşit cu frunze de cedru sau de altă plantă similară, care trebuie îndepărtată o dată pe săptămână, pentru a fi menţinută curăţenia în adăpost. De asemenea, poate fi organizat un culcuş din ziare sau din prosoape de hârtie, care va fi schimbat zilnic. De reţinut este faptul că nu trebuie folosit nisipul, pietrişul sau coaja de copac, pentru că iguanele au tendinţa să le înghită, lucru care poate duce la unele afecţiuni grave. Având sânge rece, la care sistemele de termoreglare nu funcţionează ca şi în cazul mamiferelor, iguanele au nevoie de o sursă suplimentară de încălzire, motiv pentru care acvariul nostru trebuie să aibă, la nivelul plafonului, o lampă specială care să înlocuiască căldura produsă de razele solare. De asemenea, la nivelul podelei trebuie amplasată o piatră caldă. Temperatura mediului ambiant trebuie să fie de 29 - 35 de grade ziua şi de 24 de grade noaptea, altfel apar dereglări ale digestiei, iguanele vor deveni letargice iar sistemul lor imunitar va funcţiona la parametri scăzuţi, fiind crescute riscurile îmbolnăvirii. Un alt lucru extrem de important în viaţa acestor reptile este lumina solară, care, din nefericire, nu poate fi asigurată de noi în condiţiile identice cu cele din libertate. În schimb, avem posibilitatea de a le oferi condiţii similare - folosind o sursă de UV, poate fi înlocuită lumina solară. Chiar dacă sunt în captivitate sau în libertate, iguanele au nevoie de lumina soarelui deoarece este esenţială pentru formarea şi sintetizarea vitaminei D, necesară în fixarea calciului şi dezvoltarea echilibrată a sistemului osos al acestora. Astfel, obligatoriu, iguanele trebuie să beneficieze de câteva ore bune de lumină solară naturală. Iluminarea artificială trebuie să fie prezentă 12 ore din 24, lucru care îi asigură şi o încălzire suplimentară a mediului de viaţă. De asemenea, acvariul trebuie curăţat cel puţin o dată pe săptămână, dar nu mai mult de trei ori pe săptămână. Atunci când este igienizat acvariul, va trebui să curăţaţi şi ramurile, pietrele şi celelalte obiecte decorative, precum şi accesoriile. Trebuie evitate substanţele chimice, săpunul, pentru că până şi numai mirosul poate fi mortal pentru iguană. Spălarea se realizează cu apă fierbinte şi cu o perie aspră. De asemenea, cum am menţionat mai sus, aşternutul trebuie schimbat zilnic, însă cu atenţie, pentru că iguanele au obiceiul de a-şi ascunde diferite obiecte în culcuşul lor.
Despre hrana reptilelor am vorbit într-una din paginile anterioare, aşa că nu o să abordăm acest subiect pe larg. Tot ce trebuie să ştiţi este că iguanele au o dietă bazată pe produse vegetale, legume proaspete, în special cele verzi: salată verde, ştevie, frunze de muştar, de gulie sau de păpădie. De asemenea, puteţi să le oferiţi, din când în când, şi cantităţi mici de spanac sau varză, tăiate foarte fin. Evitaţi să le oferiţi proteină de origine animală. Ca în cazul tuturor animalelor, şi iguanele au nevoie în permanenţă de apă proaspătă, care trebuie schimbată zilnic şi recipientele trebuie curăţate, deoarece reptila se mai bălăceşte în ea.

Iguanelor le place baia

Iguanele au temperamente diferite şi unele dintre ele sunt mai retrase, altele mai prietenoase. În general, cele mai multe animăluţe exotice ţinute în captivitate sunt puţin stresate şi e mai bine ca în prezenţa lor să evitaţi să faceţi zgomote puternice. Iguana trebuie scoasă din adăpostul ei zilnic, pentru câteva minute, şi, treptat, această operaţiune va fi făcută pe perioade de timp tot mai lungi. Trebuie să ştiţi că iguanele iubesc să se îmbăieze în apă. E esenţială pentru menţinerea vitalităţii pielii, în procesul de descuamare dar şi pentru îndepărtarea microorganismelor de sub solzi şi de sub unghii. Astfel, pentru a le asigura condiţiile de înot, puteţi să umpleţi cada cu apă la temperatura camerei şi lăsaţi-o să-şi facă de cap.
Pentru a fi siguri că aveţi o iguană sănătoasă, trebuie să fiţi atenţi la primele semne care anunţă apariţia unei boli. Primele semne sunt letargia, lipsa poftei de mâncare, apariţia unor leziuni pe piele sau şchiopătarea. Acestea pot anunţa o afecţiune metabolică a oaselor, care poate fi letală pentru reptilă dacă nu este tratată la timp şi adecvat. E important să luaţi legătura imediat cu un medic veterinar, chiar dacă aceste simptome apar doar o zi. Nu trebuie dusă la doctor după câteva zile sau chiar săptămâni deoarece situaţia va fi mai greu de ameliorat. De asemenea, afecţiunile curente ale iguanelor sunt reprezentate de abcese, de inflamaţii ale mucoasei gurii, de boli ale degetelor sau boli parazitare. Chiar dacă reptila dumneavoastră este sănătoasă, e indicat să o duceţi anual la medicul veterinar pentru un control de rutină. Dacă totul merge bine şi iguana are parte de condiţiile adecvate, speranţa sa de viaţă este cuprinsă între 10 - 50 de ani, în funcţie de rasă.

Articole înrudite